Stagiu de practica platit in strainatate, pentru studentii si absolventii USV


Intră acum și în grupul de

Mută-ţi_cuibu'!

AIESEC Suceava oferă studenților și proaspăt absolvenților de la Universitatea “Ștefan cel Mare”, posibilitatea de a lua parte, în perioada 28 octombrie – 24 noiembrie, la un stagiu de practică plătit în străinătate, informează reprezentanţii asociaţiei sucevene.

Potrivit sursei citate, Global Internship Program oferă posibilitatea tinerilor să-și dezvolte abilitățile și să crească din punct de vedere personal și profesional lucrând într-un mediu multicultural pe domeniile: IT, Marketing, Management și Educație. Programul de internship profesional presupune angajarea în una din companiile partenere AIESEC în străinătate, pe o perioadă de la 3 luni până la 1 an și jumătate, într-unul din aceste domenii.

„Invităm tinerii care locuiesc cu părinții, dar care caută ocazia de a-și dobândi independența, pe cei care și-au găsit un loc de muncă, dar care își doresc să exploreze alte opțiuni și pe cei care au o experiență vastă de voluntariat să-și mute cuibul în altă țară pentru o experienţă culturală inedită”, transmit reprezentanţii AIESEC Suceava.

În data de 14 noiembrie studenţii suceveni au posibilitatea de a participa la X Fair,  târgul de stagii de practică internaționale organizat în corpul E al USV, în intervalul orar 13.00 – 17.00. Tot în cadrul X Fair participanții, pot afla toate detaliile despre program, ce stagii de practică sunt disponibile şi pot să se înscrie direct pentru un internship.

Studenţii care sunt interesați să afle mai multe detalii/să se înscrie, pot vizita site-ul www.internshipinternational.ro sau îi pot contacta pe cei din AIESEC, direct la adresa de e-mail [email protected]


Intră acum și în grupul de