Aproape 1.400 de reclamatii au fost depuse in 2013, la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului Suceava


Intră acum și în grupul de

Vasile LatişComisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava a primit în decursul anului 2013, un număr de 1.391 de reclamaţii, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoarea de 1.842.450 lei.

Potrivit şefului instituţiei sucevene, Vasile Latiş, în 2013, comisarii CJPC Suceava au efectuat 3.251 de acţiuni de control, finalizate cu 2.279 de procese verbale de constatare a contravenţiei (amenzi şi avertismente), respectiv 972 de procese verbale de constatare. De asemenea, în cursul acţiunilor de control au fost efectuate 39 de procese verbale de distrugere a mărfurilor neconforme găsite şi 11 procese verbale de prelevare de probe, în situaţiile în care anumite mărfuri prezentau suspiciuni asupra calităţii lor.

„La CJPC Suceava s-au înregistrat 1.391 de reclamaţii, dintre acestea 69,5% dovedindu-se întemeiate şi 30,5% neîntemeiate. S-au aplicat amenzi în valoare de 1.842.450 lei, încasându-se operativ amenzi în valoare de 442.550 lei. Către Finanţe s-au trimis procese verbale cu amenzi neîncasate în valoare de 100.250 lei. S-au oprit de la comercializare mărfuri în valoare de 123.000 lei. În situaţia reclamaţiilor s-au înregistrat despăgubiri de 125.140 lei”, a declarat Latiş, într-o conferinţă de presă.


Intră acum și în grupul de