Un numar de 795 de burse acordate elevilor suceveni, cele mai multe sunt burse de merit


Intră acum și în grupul de

Un număr de 795 de burse vor fi acordate elevilor suceveni a anunţat primarul Ion Lungu care a menţionat că în Consiliul Local Suceava s-au alocat 350.000 de lei pentru achitarea acestora.

examen elevi

Astfel, vor fi acordate 39 de burse de performanţă, 573 de burse de merit, 9 burse de studiu şi 174 de burse sociale.

Banii vor ajunge la elevii bursieri prin intermediul instituţiilor de învăţământ.

Bursa de performanţă este în cuantum de 100 de lei, cea de merit de 80 de lei, cea de studiu şi cea socială sunt în cuantum de 60 de lei.

Primarul Ion Lungu a menţionat că aceste burse vin în completarea ajutorului oferit de municipalitate elevilor prin subvenţionarea abonamentelor de transport public local.

 

 


Intră acum și în grupul de