Acasă Sport Echipele şcolilor „Miron Costin” şi „Ion Creangă”, campioane judeţene la handbal în...

Echipele şcolilor „Miron Costin” şi „Ion Creangă”, campioane judeţene la handbal în cadrul Olimpiadei Sportului Şcolar (Handbal)


Intră acum și în grupul de

La finele săptămânii trecute au fost desemnate câştigătoarele etapei judeţene din cadrul Olimpiadei Sportului Şcolar la handbal masculin şi feminin pentru elevii de gimnaziu. La feminin, competiţia a fost găzduită de sala de sport a şcolii „Miron Costin” Suceava şi a prilejuit întrecerea între echipele şcolilor din Suceava, Rădăuţi, Cajvana şi Vatra Dornei. Fetele au dovedit reale calităţi tehnico-tactice, disputele din cele 6 formaţii fiind deosebit de atractive, la finalul acestora echipa cea mai bine pregătită intrând în posesia titlului de campioană judeţeană, urmând să reprezinte judeţul Suceava la etapa pe zonă.

Rezultate:



Şcoala Nr. 5 Rădăuţi – Şcoala „I. Creangă” Suceava 5-15
Şcoala „Miron Costin” Suceava – Grupul Şcolar Cajvana 14-11
Şcoala „Ion Creangă” Suceava – Şcoala Nr. 4 Vatra Dornei 17 6
Şcoala „Miron Costin” Suceava – Grupul Şcolar Cajvana 14 11 (retur)
Şcoala Nr. 4 Rădăuţi – Şcoala Nr. 4 Vatra Dornei 15-13

Finala s-a disputat între echipele şcolilor din municipiul Suceava, respectiv „Ion Creangă” şi „Miron Costin”, câştigătoare fiind sportivele de la şcoala din cartierul Obcini cu scorul de 16-6.

Clasament:

1. Şcoala „Ion Creangă” Suceava – prof. Ciobanu Daniel
2. Şcoala „Miron Costin” Suceava – prof. Codreanu Petru
3. Şcoala Nr. 5 Rădăuţi – prof. Munteanu Radu
4. Grupul Şcolar Cajvana – prof. Savu Ion
5. Şcoala Nr. 4 Vatra Dornei – prof. Munteanu Viorica

Organizarea a fost asigurată din partea Comisiei judeţene a sportului şcolar din cadrul I.Ş.J de inspectorul de specialitate Gheorghe Coman şi de prof. Drăgoiu Ioan, cei care au oficiat festivitatea de premiere a echipelor participante.

Dacă la handbal feminin cea mai bună echipă a fost cea a Şcolii „Ion Creangă”, la masculin campioană în urma etapei judeţene desfăşurată sâmbătă în sala de sport a şcolii „Miron Costin” Suceava, a fost formaţia Şcolii cu Clasele I – VIII Nr. 3 Suceava. La întreceri au participat formaţiile: Şcoala „Miron Costin” Suceava, Şcoala Nr. 3, Şcoala Nr. 3 „Bogdan Vodă” C-Lung Moldovenesc, Şcoala Nr. 3 Rădăuţi şi Grupul Şcolar Cajvana. Echipele participante au fost repartizate prin tragere la sorţi în 2 grupe, care s-au întrecut pentru calificarea în finale. În urma desfăşurării jocurilor s-au calificat în lupta pentru titlu patru echipe, dintre care s-au ales echipele clasate pe podium. Finala mare, pentru desemnarea campioanei judeţului s-a desfăşurat între şcolile din municipiul Suceava, respectiv Şcoala Nr. 3 şi Şcoala „Miron Costin”, câştigătoare fiind echipa Şcolii Nr. 3 pregătită de profesorul Irimia Dumitru. Locul II a revenit echipei de la Şcoala „Miron Costin” pregătită de prof. Codreanu Petru. Echipele de la Şcoala Nr. 5 Rădăuţi, antrenor Munteanu Radu şi de la Gr. Şcolar Cajvana pregătite de prof. Savu Ioan, au completat podiumul. Menţiune specială pentru elevii de la Şcoala Nr. 3 Câmpulung, antrenaţi de prof. Nicoleta Dumitrescu, ce au participat cu succes la mai multe ramuri sportive din cadrul O.N.S.Ş.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version