Intră acum și în grupul de
Lista indisponibililor este dominată însă de jucătorii cu problemele medicale. Astfel, Marian Dedu, Andrei Stângă, Nicola Vasile, Dean Beţa şi Costin Gheorghe nu se vor regăsi sâmbătă pe foaia de joc. Echipa medicală a „alb-negrilor” face eforturi pentru recuperarea în timp util a lui Lucian Cazan, o decizie în privinţa acestuia urmând să se ia azi, înaintea venirii spre Suceava.
Întâlnirea de sâmbătă dintre Cetatea Suceava şi Sportul Studenţesc va fi arbitrată de o brigadă condusă la centru de băcăuanul Emil Voicu, ajutat la cele două tuşe de Vladimir Urzică şi Nicolae Botezatu, ambii din Piatra Neamţ. Arbitru rezervă pentru acest joc a fost numit Iulian Andronache din Bârlad în vreme ce observator va fi şeful AJF Botoşani, Mihai Calistru.
În toamnă, Emil Voicu a condus meciul din Cupa României câştigat de Cetatea, 1-0 pe Areni cu Ceahlăul Piatra Neamţ dar şi înfrângerea de la Ploieşti, în compania Petrolului, scor 0-4. Interesant este de asemenea faptul că Emil Voicu este fiul preşedintelui AJF Bacău, Valerian Voicu.