VICTORIE! Suntem cu un pas în semifinalele Challenge Cup


Intră acum și în grupul de

UHK Krems (Austria) – CS Universitatea Suceava 26-29

CS Universitatea Suceava a câştigat sâmbătă seară prima manşă a „sferturilor” Cupei Challenge contra echipei Unionhanballklub Krems, scor 26-29 în favoarea „studenţilor”, care au luat o opţiune serioasă în vederea calificării în penultimul act al competiţiei. Dacă în prima repriză jocul a fost echilibrat, austriecii intrând la vestiare în avantaj, scor 15-14, în actul secund, sucevenii au făcut legea pe teren şi în minutul 38 au preluat conducerea, 20-19. Cu un sfert de oră înainte de finalul întâlnirii, universitarii suceveni au avut chiar cinci goluri avans, 26-21, însă gazdele au mai redus din diferenţă, dar la final tabela din Sporthalle Krems a arătat 26-29. Sâmbăta viitoare se va disputa manşa secundă, în sala LPS din Suceava.

Chiruţ şi Adomnicăi, cei mai buni marcatori la Krems

Considerat pericolul numărul 1 din tabăra celor de la Krems, croatul Ivica Belas a fost anihilat foarte bine de handbaliştii suceveni, astfel că acest a reuşit să înscrie doar 4 goluri. Din tabăra “studenţilor” cele mai multe reuşite le-au aparţinut lui Adrian Chiruţ şi Cristi Adomnicăi, ambii marcând câte cinci goluri.

UHK Krems: Patrick Lachmann (3), Rados Pesic (3), Ibish Thaqi (3), Werner Lint (2), Ivica Belas (4), Pavel Hrachovec (2), Kristof Vizvary (5), Tobias Schopf (2), Georg Chalupa (1) şi Bernhard Grabner (1)

CS Universitatea Suceava: Bibirig (3), Tcaciuc (1), Bursuc (2), Chiruţ (5), Adomnicăi (5), Gavriloaia (3), Ţuţu (3), Mitrea (3), Dospinescu (2) şi Ignat (2).

Petru Ghervan: “Nu ne putem considera deja calificaţi”

Chiar dacă CS Universitatea Suceava s-a impus în Austria, în prima manşă a “sferturilor” Challenge Cup, Petru Ghervan crede că “studenţii” nu trebuie să se considera deja calificaţi. “A fost un joc bărbătesc, în viteză, la finalul căruia noi ne-am impus mai ales pentru că băieţii au menţinut ritmul în repriza a doua. Krems s-a dovedit a fi cea mai periculoasă echipă dintre cele pe care le-am întâlnit până acum. Au alergat foarte mult, sunt bine pregătiţi fizic şi de aceea cred că nu ne putem considera deja calificaţi. Oricum rezultatul obţinut în această partidă ne oferă o premisă bună pentru returul de sâmbătă”, a declarat Petru Ghervan.


Intră acum și în grupul de