Echipa de juniori Under 18 a LPS Suceava în luptă pentru o medalie (Rugbi)

Turneul final al Campionatului Naţional Under 18 se va disputa în perioada 18 – 25 mai la Constanţa. Echipa LPS Suceava va avea ca adversare formaţiile CS Liceul „Aurel Vlaicu” Bucureşti, Steaua Bucureşti, CSŞ „Pantelimon” Bucureşti, LPS Focşani, CSŞ Bârlad, CSŞ Cluj şi CS Cugir.

„Am hotărât să realizăm un stagiu de pregătire centralizată la nivel local şi mizăm pe acest lucru pentru turneul final. Jucătorii noştri stau bine din punct de vedere al pregătirii fizice şi sunt pregătiţi pentru întâlnirea cu formaţiile calificate pentru această fază a competiţiei.

Aşa cum am mai menţionat şi cu altă ocazie, am încredere în elevii mei şi sunt convins că putem aduce la Suceava una din medaliile puse în joc”, a declarat antrenorul echipei de rugbi juniori Under 18 a LPS Suceava, Dumitru Livadaru.