Turneu zonal de fotbal pe stadionul „Areni” (Fotbal – juniori)


Intră acum și în grupul de

În perioada 21 – 24 iunie stadionul „Areni” din Suceava va fi gazda unuia din turneele semifinale ale Campionatului Naţional de Fotbal pentru juniorii născuţi în 1994 şi mai mici. La competiţie vor participa patru campioane judeţene din zona Moldovei, respectiv „Noua Generaţie” Iaşi, Ceahlăul Piatra Neamţ, CSŞ Botoşani şi Sporting Suceava.

Echipa care va câştiga turneul de la Suceava se va califica automat pentru faza finală a competiţiei, acolo unde vor ajunge cele mai bune 10 formaţii din România la această categorie de vârstă.

„Aşa cum am menţionat la finalul campionatului judeţean al juniorilor C, dorinţa mea şi nu numai a mea de a aduce unul din turneele semifinale zonale la Suceava s-a împlinit. Doresc să mulţumesc Primăriei Suceava pentru că ne-a sprijinit în găzduirea acestei competiţii. Ţinând cont că evoluăm pe teren propriu, cred că şansele noastre de câştiga turneul semifinal sunt acum mult mai mari. Sper să vină lume multă să ne încurajeze, mai ales că întrecerea se desfăşoară în perioada în care sucevenii sărbătoresc zilele oraşului”, a declarat organizatorul turneului de la Suceava, Ciprian Anton.


Intră acum și în grupul de