Steaua vine la Memorialul “Mihai Mironiuc” (Handbal)


Intră acum și în grupul de

A cincea ediţie a Memorialului „Mihai Mironiuc”, turneu amical organizat de CS Universitatea Suceava, se va bucura în acest an de prezenţa câtorva nume importante din handbalul autohton. Astfel, în perioada 6-8 august, pe lângă cele două echipe ale CSU, printre echipele participante se vor număra Steaua MFA Bucureşti, Minaur Baia Mare, Ştiinţa Bacău şi Olympus Chişinău, ultima formaţie fiind campioana en-titre a Republicii Moldova, gruparea de peste Prut urmând să joace în viitorul sezon al Cupei EHF.

„Sunt echipe care au mai participat la acest turneu. Am luat deja legătura cu toţi reprezentanţii echipelor şi am primit confirmările. Sperăm ca şi în acest an să fie un turneu util atât nouă cât şi invitaţilor noştri”, a declarat Petru Ghervan.

În august, „studenţii” participă la încă trei turnee amicale

În afara Memorialului „Mihai Mironiuc”, în luna august, handbaliştii de la CS Universitatea Suceava vor mai participa la alte trei turnee organizate de echipe din Liga Naţională.

Pe 15-16 august, „studenţii” se vor afla la Odorheiu Secuiesc unde vor evolua la un turneu organizat de HC Odorhei, unde şi-au anunţat prezenţa alte două echipe din Liga Naţională dar şi o grupare din prima ligă a Ungariei.

În următorul week-end, pe 22-23 august, CSU Suceava va da piept din nou cu Steaua MFA, care va organiza la Buzău un turneu de vară unde va juca şi o echipă din Ucraina, iar la finalul lunii, pe 28-29 august, Ştiinţa Bacău va fi gazda unei competiţii amicale la care vor participa formaţii din Liga Naţională.

Şedinţă pentru stabilirea obiectivelor

În această săptămână, Consiliul de Administraţie al CS Universitatea va avea o întâlnire de gradul zero în care se vor stabili priorităţile pentru viitorul sezon competiţional. „În funcţie de bugetul şi de lotul de care vom dispune se vor stabili obiectivele pentru viitorul sezon. Rezultatele bune de anul trecut trebuie confirmate în continuare şi sunt convins că jucătorii noştri ştiu acest lucru”, a precizat Petru Ghervan, directorul tehnic al CS Universitatea.


Intră acum și în grupul de