Lumea handbalului cere demisia lui Gaţu şi Omer (Handbal)

Lumea handbalului este bulversată. După “Scandalul Sexcelenţa”, la rampă a apărut şi “Scandalul mită pentru arbitri”. Au trecut deja două săptămâni, însă reacţiile ferme ale FRH au întârziat să apară. Cristian Gaţu este văzut între principalii vinovaţi, motiv pentru care oamenii din fenomen îi cer demisia.

Cornel Oţelea, singurul handbalist român care are la activ trei titluri mondiale, s-a arătat dezgustat de tot ce a ieşit la suprafaţă în ultimele zile. “Mă înspăimântă această decizie a EHF. Prin acea casetă video care a apărut se observă că preşedintele federaţiei cunoaşte fenomenul. Înseamnă că îl gestionează şi îl acceptă să se producă. Din moment ce cunoşti şi accepţi, eşti părtaş. Vicepreşedintele intervine personal, iar dascălul echipei se implică direct. Apoi, problema de la Rm. Vâlcea a fost lăsată în coadă de peşte. Lenjeria intimă a unui antrenor a fost spălată de sportive de 16-17 ani, mâncarea i-a fost dusă în cameră de fete. Sunt cazuri imorale, nu de corectitudine, de profesionalism, de autoritate morală, cum ne-am fi dorit”, a susţinut “Generalul”.

Fostul preşedinte al Stelei i-a pus la colţ pe conducătorii Federaţiei Române de Handbal, mai ales că nu au luat poziţii ferme, ci au lăsat ca handbalul să se transforme într-un “butoi de mizerie care s-a răsturnat”: “După ce a apărut decizia EHF, nu trebuia să mai apară alte dovezi, ci convocat Consiliul de Administraţie în regim de urgenţă. Iar în urma şedinţei, CA-ul să iasă în mass-media cu o poziţie fermă. Să nu mai aşteptăm nu ştiu ce alt scandal de la lupte, de la mina de la Petroşani, care să ne facă să mai uităm de aceste cazuri. Pentru că nu le uităm aşa uşor. Nu spun dacă Gaţu trebuie să-şi prezinte demisia, dar conducerea FRH să explice ce s-a întâmplat. O poziţie trebuia emisă încă de vineri. Să nu mai lase loc de interpretări, să spună că au greşit sau că îşi dau demisia şi pleacă. Este încă o dovadă a slăbiciunilor şi a unei atitudini care să ne arate cât de responsabili şi pregătiţi sunt de a duce mai departe handbalul românesc”.

”Cristian Gaţu este răvăşit şi supărat. N-a crezut niciodată că un jurnalist, în care a avut mare încredere, ar fi publicat o asemenea înregistrare video”, spun apropiaţi ai preşedintelui FRH, care au reuşit în ultimele zile să-l prindă la telefon. Aceleaşi surse au informat că Gaţu se gândeşte tot mai serios la varianta demisiei. În cazul în care preşedintele FRH decide să facă pasul înapoi, atunci “interimatul” ar putea fi asigurat de persoana mandatată de Consiliul de Administraţie, cel mai probabil de secretarul general al FRH, Mihai Marinescu.

27.500 de euro este amenda pe care FRH trebuie să o plătească la EHF. Suma nu poate fi plătită din bani publici. Cine vrea să ofere banii, poate obţine automat şi un loc în Consiliul de Administraţie al FRH. 100.000 de lei a fost contribuţia prin care conducătorii au putut intra în CA, în toţi aceşti ani.

Preşedintele echipei Steaua, Constatin Cazacu îl propune la naţională pe Petru Ghervan în locul lui Aihan Omer

Suspendat pe cinci ani de EHF, Aihan Omer nu mai are viaţă la echipa naţională în opinia preşedintelui echipei Steaua, Constantin Cazacu. Mai mult, oficialul “militar” îl vede pe Petru Ghervan ca şi succesor.

“În privinţa preşedintelui Cristian Gaţu nu vreau să spun nimic. Situaţia e delicată. Dar pot să fac o apreciere în privinţa lui Aihan Omer, chiar mă interesează ce face naţionala. Unii ar fi de acord cu mine, dar le este frică de represalii şi nu se pronunţă. Dar eu am spus-o şi în trecut, afirm şi acum, selecţionerul nu trebuie să fie angrenat şi la club. Nu să-l plătească o echipă de club, iar federaţia să contribuie modic. Dacă nu găsim bani nici pentru un selecţioner, mai bine ne lăsăm de spotul ăsta”, a declarat Constantin Cazacu.

Preşedintele echipei Steaua este de părere că Aihan Omer nu mai are cum să continue la naţională: “Dacă e adevărat, că a fost la Budapesta, e grav. Antrenorul trebuia să-şi vadă de echipă”. Constantin Cazacu l-a nominalizat apoi pe Petru Ghervan cel mai potrivit om pentru a conduce echipa naţională. “Nu mai este antrenor principal la Suceava. În plus, a demonstrat că este capabil de lucruri extraordinare la Suceava. A promovat mulţi jucători. Toate proiectele şi rezultatele îi aparţin”, a mai spus Cazacu.