Acasă Sport Premii adevărate şi atmosferă specială la „Cupa Interconti” la tenis

Premii adevărate şi atmosferă specială la „Cupa Interconti” la tenis


Intră acum și în grupul de

La finele săptămânii precedente, terenurile din complexul „Unirea” au găzduit ediţia 2009 a „Cupei Interconti” la tenis. Competiţia organizată de direcţia pentru Sport Suceava, Asociaţia Judeţeană de Tenis, Clubul „Select”, Firma „Interconti” şi CSM Suceava a adunat la start sportivi de toate vârstele.

La capătul unor dispute deosebit de spectaculoase, la categoria începători locul întâi s-a acordat pentru doi jucători, Vasile Mihai (30 de ani) şi Daria Coştiug (10 ani). Locul II nu s-a acordat, iar pe locul III s-au situat Victor Munteanu şi Vlad Airinei.



Categoria avansaţi amatori nu şi-a desemnat încă câştigătoarea, Bogdan Marasin având de jucat în finală cu Cristi Roman. Locul III la această categorie a fost ocupat de Stelică Andrieş şi Mihai Tipu (Cartuş).

La categoria avansaţi pe prima poziţie a clasamentului final s-a clasat Viorel Negru, pe locurile Ii şi III situându-se în ordine Alexandru Năstase şi Gigi Beraru.

Primii trei clasaţi au fost răsplătiţi cu premii în bani, diplome, cupe, medalii şi tricouri.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version