Intră acum și în grupul de
Astfel pe 8 septebmrie Cetatea se va deplasa la Bistriţa, unde va întâlni echipa Gloria II, cu începere de la ora 16:30.
Datorită faptului că “vampirii” nu o duc prea bine în prima ligă, jucătorii antrenaţi de Ioan Radu au mari şanse sa nu întalnească vreun jucător cu nume de la prima echipă a ardelenilor, fapt ce le-ar permite să aducă o echipă din primul eşalon pe Areni, în faza următoare a competiţiei.
“Să nu credem că suntem ca şi calificaţi. Nu ştim ce poate această echipă. În afară de acest aspect, până atunci este meciul de campionat de sambătă, cu Concordia Chiajna, pe care eu îl consider în acest moment mult mai important. Nu trebuie să ne entuziasmăm foarte mult că vom juca cu o echipă de Liga a III-a pentru că fiind meciurile naţionalei, Gloria II ar putea să beneficieze de sprijinul unor jucători de la prima echipă a Bistriţei”, a declarat Ioan Radu, antrenorul Cetăţii.