Sportul Studentesc are interzis pe Areni pana la ora meciului (VIDEO)

Confruntarea dintre cele două echipe şi-a consumat deja un episod în această săptămână, când oficialii suceveni au refuzat solicitarea celor din Regie de a se antrena vineri pe Areni. Ioan Radu a explicat decizia prin prisma faptului că Cetatea nu este obligată de regulamente să facă acest lucru dar şi pentru că el crede că la fel ar răspunde şi cei de la Sportul în cazul în care s-ar inversa rolurile. Totuşi sucevenii le-au oferit „alb-negrilor” o soluţie de rezervă: Stadionul „Nada Florilor” din Fălticeni.

„Sigur cei de la Sportul nu se vor antrena pe Areni. Eu înţeleg un anumit stil al lor de a lucra dar nu ştiu să fie vreun regulament care să ne oblige să lăsăm echipa oaspete să se antreneze pe terenul unde se va juca meciul. Sincer să fiu, solicitarea lor a fost un pic cam agresivă pentru că nu cred că dacă noi ne-am duce la Bucureşti şi am solicita acelaşi lucru ei s-ar conforma. Asta nu înseamnă că nu le-am pus la dispoziţie un teren, este vorba de cel de la Fălticeni. Dacă vor să se antreneze acolo nu e nici un fel de problemă. Pe Areni e imposibil acest lucru, mai ales în condiţiile în care au început şi ploile”, a precizat Ioan Radu.