Intră acum și în grupul de
Partida va fi transmisă de postul DIGI Sport
De fiecare dată disputele din cadrul Ligii Naţionale de handbal masculin dintre CS Universitatea Suceava şi Dinamo au fost deosebit de disputate şi specatculoase, sucevenii având câştig de cauză în trei din ultimele patru jocuri. După un start neconvingător, Dinamo a dat semne de revenire chiar înaintea partidei cu CS Universitatea Suceava câştigând disputa cu U Cluj de pe teren propriu.
„În mod sigur vom avea un meci dificil în compania celor de la Dinamo după victoria lor din meciul cu U Cluj în care ardelenii au condus cu cinci goluri la pauză. Echipa noastră a făcut un meci bun în compania celor de la CSM Satu Mare şi este în creştere de formă. În mod clar vizăm cele două puncte puse în joc şi vrem să legăm trei victorii consecutive”, a declarat antrenorul principal al formaţiei CS Universitatea Suceava, Leonard Bibirig.
„Mă leagă amintiri deosebite de clubul Dinamo cu care am câştigat ultimul titlu de campion”, afirmă tehnicianul sucevean, Leonard Bibirig
Actualul antrenor al echipei CS Universitatea Suceava, Leonard Bibirig, a fost component al lotului naţional şi campion al României cu Fibrex piatra Neamţ şi Dinamo Bucureşti.
„În mod clar este un moment deosebit să mă întâlnesc cu foştii colegi şi cu echipa cu care am fost campion. Mă leagă amintiri speciale de acest club, dar acest lucru nu reprezintă nimic în duelul de vineri în care îmi doresc să câştig, pe mâna băieţilor mei. Suntem la plus în disputele directe din ultimii ani şi vreau să fim la plus şi după acest meci”, a declarat antrenorul echipei CS Universitatea Suceava, Leonard Bibirig.
Toţi cei patru jucători prezenţi la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Dinamo au fost de acord că nu se gândesc decât la victorie.
„Ştim că Dinamo este în creştere de formă, lucru demonstrat de succesul din întâlnirea cu U Cluj, dar noi suntem pregătiţi să învingem. Nu ne gândim decât la cele două puncte puse în joc”, a declarat portarul echipei CS Universitatea Suceava, Bogdan Pralea.
„Am încredere în colegii mei şi sunt convins că ne stă în putinţă să câştigăm meciul cu Dinamo. Trebuie să fim doar atenţi şi să ne facem jocul nostru”, a conchis pivotul formaţiei CSU Suceava, Ioan Tcaciuc.