Intră acum și în grupul de
CUPA CARTIERELOR – FĂLTICENI – 2010 este la prima ediţie şi se va disputa în perioada 14-22 mai pe Stadionul Tineretului din Fălticeni, după un program ce se va stabili în urma unei şedinţe tehnice ce va avea loc în data de 13.05.2010 la ora 19:00, la sala de sport a Colegiului Naţional “Nicu Gane”.
La CUPA CARTIERELOR – FĂLTICENI – 2010, pot participa echipe de fotbal din municipiul Fălticeni, formate din 10 jucători, legitimaţi sau nelegitimaţi, din care 8 jucători obligatoriu domiciliaţi pe aceeaşi stradă (de ex. 8 jucători de pe str. 2 Grăniceri şi 2 de pe str. Republicii). Formula de joc va fi de cinci jucători de câmp şi un portar, cu un număr nelimitat de schimbări. Echipele vor avea şi un coordonator de grup, care va prezenta organizatorilor un tabel nominal cu numele echipei (în care să intre şi numele cartierului). Jucătorii vor prezenta obligatoriu copii după actul de identitate. Participanţii trebuie să aibă vârsta de minim 14 ani şi să-şi asume răspunderea în ceea ce priveşte starea de sănătate. Jucătorii vor avea echipament corespunzător, fără ghete cu crampoane. Înscrierile se fac până la data de 13 mai 2010, ora 16:00. Taxa de participare va fi de 50 RON de echipă. Organizatorii vor asigura premiile, cheltuielile de arbitraj, asistenţa medicală şi cheltuielile de organizare.
Persoanele de contact: prof. Gabriel Matei (CSŞ “Nicu Gane” Fălticeni) – 0756 094 704 prof. Cătălin Coman (DSJ Suceava) – 0742 068 961