Intră acum și în grupul de
Deocamdată, singurul nou venit la CSMU LPS Suceava este tânărul jucător Răzvan Olteanu de la Ştiinţa Bacău, un sportiv de peste 2 metri înălţime.
„Este o perioadă extrem de dificilă pentru noi, situaţia economică de la nivel naţional şi local afectându-ne şi pe noi. Pe lângă acest lucru nu vom putea conta nici pe Someşan şi nici pe Suson, primul accidentat iar cel de-al doilea reţinut de Unirea Dej în lot.
Există şi un motiv de satisfacţie pentru noi în acest moment greu, apariţia lângă echipă a unor susţinători ca SC Bermas, SC Mondeco şi Liceul Particular nr.1 din Suceava care din puţinul lor au hotărât că pot ajuta şi voleiul sucevean.
Deocamdată singurul nou venit în lot este tânărul Răzvan Olteanu de la Ştiinţa Bacău, însă mai încercăm să mai aducem şi alţi sportivi pentru a ne completa lotul şi aşa subţiat din punct de vedere al calităţii prin absenţele lui Someşan şi Suson. Începând cu data de 21 august vom pleca se pare într-un stagiu de pregătire centralizată de o săptămână la Poiana Negri”, a declarat antrenorul echipei CSMU LPS Suceava, Victor Pancu.