CS Universitatea II Suceava, la cea de-a doua victorie consecutiva (Handbal masculin – Divizia A)


Intră acum și în grupul de

Într-un meci din etapa a IV-a a seriei A, LPS Piatra Neamţ – CSU II Suceava 24-27 (13-13)

În cadrul etapei a IV-a a seriei A a Diviziei A de handbal masculin, CS Universitatea II Suceava a evoluat pe terenul formaţiei LPS Piatra Neamţ. Prima repriză a întâlnirii a fost deosebit de echilibrată şi s-a încheiat la egalitate scor 13-13. Chiar dacă nu au avut niciun jucător de la formaţia de Ligă Naţională în lot, tinerii handbalişti suceveni s-au mobilizat exemplar în partea secundă a întâlnirii şi au reuşit în final să câştige la Piatra Neamţ cu 27-24.

„Am făcut repriză secundă bună în care am reuşit să ne impunem jocul. Aşa cum am spus, dacă tinerii noştri handbalişti vor arăta ce ştiu şi vor demonstra că au progresat, vor veni şi rezultatele” a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.

Rezultate consemnate în etapa a IV-a a seriei A a Diviziei A de handbal masculin:

LPS Piatra Neamţ – CSU II Suceava24-27
CSM Focşani – HC Vaslui 26-27
U Galaţi – Poli Iaşi 26-27

Clasament

1. HC Vaslui 4 3 0 1 114-111 6
2. Poli Iaşi 4 2 1 1 91-81 5
3. CSU II Suceava 3 2 0 1 89-87 4
4. CSM Focşani 3 1 1 1 78-74 3
5. U Galaţi 3 1 0 2 86-71 2
6. LPS Piatra Neamţ 4 1 0 3 101-130 2
7. Ştiinţa II Bacău 3 1 0 2 67-72 1*

• echipă penalizată cu un punct pentru nerespectarea cerinţelor de vârstă


Intră acum și în grupul de