Programul Judetean Extrascolar de Week-end „Cupa 1 Decembrie”, o reusita


Intră acum și în grupul de

Una din ofertele educativ-sportiv-turistice destinată petrecerii utile a timpului liber de sfârşit de săptămână a cunoscut şi în acest an reuşita continuităţii sub numele „Programul Judeţean Extraşcolar de Week-end Cupa 1 Decembrie”, ediţia a IV-a, 2010. Elevii şcolilor din judeţ au avut posibilitatea participării la activităţile competiţionale promovate. Prin efortul de timp şi energie, profesorii de educaţie fizică şi sport le-au oferit şansa propriilor elevi de a se întâlni, întrece şi distra împreună. Copiii au trăit bucuria reuniunii lor cu emoţii şi entuziasm, conştienţi fiind de importanta lor implicare cu semnificaţii omagiale pentru cea mai mare sărbătoare naţională.

Instituţiile promotoare, gazde ale manifestărilor, în acest an au fost: Şcoala Generală Nr. 3, Şcoala Generală „Ion Creangă” şi Şcoala Generală „Miron Costin” din Suceava. Responsabilii de catedră, profesorii Ioan Drăgoiu, Viorica Murăraşu şi Petru Codreanu au fost susţinuţi pe deplin de către directorii unităţilor de învăţământ, reuşind astfel să asigure cele mai bune condiţii de desfăşurare a acţiunii în bazele sportive proprii.

Organizatorii şi-au propus un număr mai mare de activităţi sportive. Lipsa unui fond de premiere substanţial i-a determinat să reducă din competiţii pentru ca întregul acţiunii să fie o reuşită. Spre regretul copiilor (mai ales a celor participanţi la ediţiile anterioare), şahul, voleiul şi jocurile recreative din zonele de munte nu le-au mai prilejuit întrecerea mult dorită. Chiar şi sub semnul austerităţii, pe parcursul celor două week-end-uri, elevii s-au întrecut în competiţiile de handbal şi tenis de masă, pe categorii de vârstă sau clase, fete şi băieţi. Profesorii s-au bucurat de participarea a 155 elevi din clasele I-VIII, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ: Şcolile Generale Nr. 1, Nr. 3, Nr. 10, „Ion Creangă”, „Miron Costin”,Colegiile Naţionale „Petru Rareş”, „Mihai Eminescu” din Suceava, Şcolile Generale din Todireşti, Stroieşti şi Salcea.

Rezultatele competiţiilor:

Handbal gimnazial (băieţi)
Loc I – Şcoala Gen. „Miron Costin” Suceava, prof. Maria Afanasov şi Petru Codreanu
Loc II – Şcoala Gen. Nr. 3 Suceava, prof. Dumitru Irimia
Loc III – Şcoala Gen. „Ion Creangă” Suceava, prof. Alexandrina Jijie
Loc III – Şcoala Gen. Todireşti, prof. Ionuţ Geosu
Golgeterul – Petru Nichitoi şi cel mai tehnic jucător – Robert Chiţan, ambii de la Şcoala „Miron Costin”
Cel mai bun portar – Marcel Barcu, Şcoala Gen. Todireşti

Handbal gimnazial (fete)
Loc I – Şcoala Gen. Nr. 10 Suceava, prof. Enuca Elena
Loc II – Şcoala Gen. „Ion Creangă” Suceava, prof. Daniel Ceobanu
Golgetera – Florina Acatrinei şi cea mai bună portăriţă – Lavinia Bernard, ambele de la Şcoala Nr. 10
Cea mai tehnică jucătoare – Estera Polocoşer, Şcoala Gen. „Ion Creangă”

Handbal primar (băieţi)
Loc I – Şcoala Gen. „Miron Costin” Suceava, prof. Maria Afanasov
Loc II – Şcoala Gen. „Ion Creangă” Suceava, prof. Alexandrina Jijie
Loc III – Şcoala Gen. Nr. 3 Suceava, prof. Cătălina Loghin
Golgeterul — Petru Nichitoi, Şcoala Gen. „Ion Creangă”
Cel mai bun portar – Tudor Rebenciuc şi cel mai tehnic jucător – Emanuel Lazurcă, ambii de la Şcoala „Miron Costin”

Handbal primar (fete)
Loc I – Şcoala Gen. „Ion Creangă” Suceava, prof. Viorica Murăraşu
Loc II – Şcoala Gen. „Miron Costin” Suceava, prof. Petru Codreanu
Loc III – Şcoala Gen. Nr. 10 Suceava, prof. Gabriela Maftei
Golgetera – Roxana Ureniuc şi cea mai bună portăriţă – Alina Giurgiuveanu, ambele de la Şcoala „Ion Creangă”
Cea mai tehnică jucătoare – Ana Maria Nichitoi, Şcoala „Miron Costin”

Arbitrajul a fost asigurat prin activitatea voluntară a profesorilor Geanina Rusu, Dorel Ţugurlan, Marius Cozaciuc şi Petru Codreanu.

De apreciat este implicarea cu trup şi suflet a directorului manager al Şcolii Gen. „Ion Creangă” Suceava, prof. Constantin Mărgineanu care pe tot parcursul competiţiei celor mai mici handbalişti a vegheat la buna desfăşurare a meciurilor înt-o atmosferă incitantă spre deliciul publicului numeros, format din prietenii şi părinţii jucătorilor.

Tenis de masă
Clasele a II-a – primii clasaţi aparţinând Şcolii Gen. Stroieşti, institutor Adriana Bondar
1. Alexandru Ştefureac
2. Alexandru Fedorovici
3. Batariuc Ilie Marius

Clasele II -IV
1. Adrian Tipa – Şcoala Gen. Todireşti, prof. Vasile Corbu
Locurile 2 şi 3 fiind adjudecate de către elevii Şcolii Gen. Nr. 3 Suceava – Andrei Mironescu şi Ştefan Ieremia, prof. Cătălina Loghin

Clasele V-VI
1. Daniel Săvuţ – Şcoala Gen. Todireşti, prof. Ionuţ Geosu
2. Radu Ştefănescu – Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, prof. Sorin Rîmbu
3. Nenec Andrei – Şcoala Gen. Nr. 3 Suceava, prof. Ioan Drăgoiu

Clasele VIIVIII
Podiumul celor mai mari şi experimentaţi jucători a fost ocupat de către Daniel Rotaru (loc I) şi Constantin Grosu (loc II), ambii de la Şcoala Gen. Soloneţ-Todireşti (prof. Ionuţ Geosu şi Vasile Corbu). Locul 3 i-a revenit lui Cornel Boca, elev al Şcolii Gen. Stroieşti (prof. Daniel Ruşti).

La fete, participarea a fost mai redusă. Ocupantele locului I la categoria specifică fiind elevele Delia Tiron (clasele III-IV) şi Alina Aioanei (clasele VIIVIII) de la Şcoala „Miron Costin” Suceava (prof. Maria Afanasov).

La mesele de joc arbitrajul a fost asigurat de către profesorii Viorel Mihalcea, Alexandru Petrea, Ioan Drăgoiu, Sorin Rîmbu şi studentul voluntar Alexandru Mihăiţă Stafie.

Fiind ultima zi de întreceri, cea a tenisului de masă a avut parte de o atmosferă extraordinară prin grija profesorilor catedrei de educaţie fizică a Şcolii Nr. 3 Suceava. Pe un fond muzical discret şi specific sezonului, cu masa plină de produse de patiserie şi ceai cald energizant, au asigurat desfăşurarea unui concurs cu valenţele unui adevărat antrenament pentru elevii competitori.

În toate locaţiile de desfăşurare a activităţilor premierea a fost oficiată de către iniţiatorul coordonator de program, prof. Cătălina Loghin (Formator judeţean SpT). Pentru echipele ocupante ale locului I s-a oferit câte o cupă din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava. Conducerea instituţiei împreună cu Asociaţia Judeţeană „Sportul pentru Toţi” Suceava, alături de directorii manageri ai şcolilor gazdă au vizat frumoasele diplome personalizate asigurate de către A.S.Ş. „RARĂU” Suceava. Prin grija acestui partener organizator, premierea individuală a oferit participanţilor câştigători tricouri sponsorizate de către S.C. BETTY ICE Suceava.

Toate delegaţiile participante au primit o insignă promotoare evenimentului pentru a-şi găsi onorantul loc în vitrinele sportive şcolare.

„Prin ce este această acţiune originală şi sustenabilă?! Cu siguranţă şi prin puterea organizării colective, modalităţii de promovare, atmosfera desfăşurării şi sprijinul părinţilor. Totodată reprezintă şi un cadru competitiv, pregătitor etapelor viitoare ale Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar”, ne-a declarat prof. Viorica Murăraşu, responsabila Catedrei de educaţie fizică şi sport Suceava 1.


Intră acum și în grupul de