Campionatul Mondial Outdoor din Italia, tinta principala a arcasilor suceveni (Tir cu arcul)


Intră acum și în grupul de

Tirul cu arcul este una din ramurile sportive de tradiţie în judeţul Suceava, ea repurtând în ultimii ani succese de excepţie. Pe lângă sumedenia de medalii din cadrul Campionatelor Naţionale nu trebuie uitat faptul că sportivul Alexandru Bodnar a reprezentat Suceava şi România la Olimpiada de la Beijing din 2008.

Anul competiţional 2011 debutează pentru arcaşii suceveni în data de 17 ianuarie când la Iaşi va avea loc prima etapă a Campionatului Naţional indoor. Următoarea rundă din această competiţie va avea loc la începutul lunii februarie la Rădăuţi, pentru ca apoi la Bucureşti să se dispute finala Campionatului Naţional Indoor pentru seniori şi juniori. Finala Campionatului Naţional Indoor pentru cadeţi va fi găzduită de Rădăuţi în perioada 28 februarie – 6 martie.

Pe parcursul anului 2011 vor mai avea loc câteva competiţii de anvergură dintre care putem aminti Campionatul European Indoor din Spania, precum şi etape din cadrul Campionatului Mondial Outdoor din Croaţia şi Turcia.

Scopul principal al acestor etape îl reprezintă calificarea la finala Campionatului Mondial Outdoor din luna iulie în Italia. Acest turneu din Italia este şi ţinta principală a arcaşilor suceveni care se pregătesc cu asiduitate pentru acest scop.

„Pentru noi cel mai important eveniment din 2011 este de departe Campionatul Mondial Outdoor din Italia. Ne punem mari speranţe în calificarea a cât mai mulţi din sportivii noştri la acest eveniment sportiv. Prima şansă pentru calificarea la Mondiale o au fără îndoială Alexandru Bodnar şi Alexandru Popescu. Amândoi sunt doi arcaşi de real talent care muncesc foarte mult şi care au progresat constant în ultima perioadă.

Nu mizăm doar pe băieţi, ci şi pe sportivele noastre Oana Trufin, Elena Gheorghiţă şi Oana Cazacu. Sper să ajungen la Mondiale şi să reconfirmăm valoarea arcaşilor noştri” a declarat antrenoarea arcaşilor suceveni profesoara Roza Deneş.


Intră acum și în grupul de