Doua victorii realizate de echipa masculina a LPS Suceava la turneul semifinal (Volei – juniori)


Intră acum și în grupul de

Echipa feminină de la LPS Suceava nu a câştigat niciun meci în penultimul act al competiţiei

La finele săptămânii trecute la Zalău, respectiv Baia Mare au avut loc turneele semifinale la volei pentru juniori. Din seria a II-a, atât la masculin, cât şi la feminin au făcut parte şi echipele Liceului cu Program Sportiv din Suceava.

Formaţia masculină a LPS Suceava s-a calificat la turneul semifinal de pe poziţia secundă a seriei A şi a avut ca adversare în penultimul act al competiţiei naţionale grupările: CSŞ Zalău, CSŞ CFR Bucureşti, CSŞ 1 Constanţa, CNNT Craiova şi CSŞ Bega Timişoara. Echipa pregătită de profesorul Vasile Moşuc a învins în primul şi în ultimul ei joc al turneului semifinal de la Zalău formaţiile CSŞ 1 Constanţa cu 3-2 şi apoi CSŞ Bega Timişoara cu 3-0. Tinerii voleibalişti suceveni au pierdut partidele cu gruparea gazdă CSŞ Zalău cu 0-3, cu CSŞ CFR Bucureşti cu 0-3 şi cu CNNT Craiova tot cu 0-3.

“Sportivii noştri au debutat bine la turneul de la Zalău, reuşind în primul meci cu CSŞ 1 Constanţa să revină de la 0-2 la seturi şi să câştige cu 3-2 şi apoi au încheiat turneul cu încă o victorie cu CSŞ Bega Timişoara. Nu a fost apoi nimic de făcut în disputele cu gruparea gazdă, cu CSŞ CFR Bucureşti şi cu CNNT Craiova.

Sunt convins că a fost o experienţă deosebită pentru jucătorii noştri care au jucat în cea mai tare serie a turneului semifinal din care sunt convins că CSŞ CFR bucureşti şi CNNT Craiova vor ajunge în primele patru la final. La acest turneu am folosit şi câţiva sportive mai tineri, care sunt încă juniori II, Tudor Popescu, Râzvan Moroşan, Claudiu Locovei, Alexandru Scurtu şi Florin Vizeteu pentru care câteva meciuri în piciore în compania unor adversari de calibru şi în faţa unei săli pline vor conta desigur foarte mult în viitor”, a declarat antrenorul echipei de volei masculin juniori a LPS Suceava, Vasile Moşuc.

Din echipa suceveană au făcut parte jucătorii: Cristian Cosovan, Marius Gontariu, Alexandru Nistor, Alexandru Tcaciuc, Tudor Popescu, Florin Viziteu, Cosmin Buliga, Alexandru Scurtu, Răzvan Moroşan, Adrian Tătăruşanu, Claudiu Locovei.

Clasament turneul semifinal seria a II-a

1. CSŞ CFR Bucureşti 5 5 0 15-2 15
2. CNNT Craiova 5 1 4 13-5 12
3. CSŞ Zalău 5 2 3 12-8 9
4. LPS Suceava 5 2 3 6-11 6
5. CSŞ 1 Constanţa 5 1 4 6-12 3
6. CSŞ Bega Timişoara 5 0 5 1-15 0

  • în acest clasament s-au acordat 3 puncte pentru victorie

Echipa feminină de volei junioare a LPS Suceava a câştigat două seturi la turneul semifinal

Calificată la turneul semifinal de pe poziţia a III-a a grupei A, datorită punctajului, echipa de volei feminin junioare a LPS Suceava a avut ca adversare în seria a II-a formaţiile: CSŞ Reale Braşov, CSŞ 2 Baia Mare, CSŞ Bega Timişoara, CNNT Craiova şi CSŞ 1 Constanţa.

În turneul găzduit de municipiul Baia Mare, tinerele sportive de la LPS Suceava au evoluat bine în primul joc, cel cu CSŞ Reale Braşov, meci pierdut dramatic cu 15-17 în tie-break. Demoralizate de acest eşec, sucevencele au cedat în toate celelalte partide disputate cu 0-3.

Din formaţia pregătită de profesorii Macedon Gheorghiţă şi Ionuţ Beligan au făcut parte sportivele: Anca Vatamanu, Diana Macovei, Magdalena Siminiceanu, Valentina Silişteanu, Ana-Maria Munteanu, Roxana Ilaş şi Larisa Corlăţean.

Clasament turneul semifinal seria a II-a

1. CSŞ Baia Mare 5 5 0 15-2 15
2. CSŞ 1 Costanţa 5 4 1 14-3 12
3. CSŞ Bega Timişoara 5 3 2 9-9 9
4. CNNT Craiova 5 2 3 8-9 6
5. CSŞ Reale Braşov 5 1 4 4-14 3
6. LPS Suceava 5 0 5 2-15 0


Intră acum și în grupul de