CSTA Suceava, de patru ori pe podiumul de premiere la Campionatele Nationale (Automodelism)


Intră acum și în grupul de

În perioada 12-15 mai 2011, la Bucureşti, s-a desfăşurat finala Campionatului Naţional de automodele, competiţie la care CSTA Suceava a participat cu echipe complete (juniori şi seniori). După desfăşurarea probelor de concurs, s-au consemnat rezultatele: la clasa C B1 juniori, Andrei Covaci a ocupat cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere obţinând locul I şi titlul de campion naţional.

În competiţia pe echipe, împreună cu colegul său Diego Saghin au obţinut tot locul I. La seniori Consuel Palcu s-a clasat pe locul III la clasa CB3, iar împreună cu Ioan Botuşan au obţinut locul II. Trebuie remarcat şi aportul celorlalţi membri din echipa suceveană, Sorin Catană, Catană Florin, Eduard Palcu, Adrian Catană ei situându-se la final în prima parte a clasamentului.


Intră acum și în grupul de