Intră acum și în grupul de
Calitatea organizării şi desfăşurării competiţiei a fost la cel mai ridicat standard sub toate aspectele. Într-o atmosferă cu adevărat olimpică şi încurajaţi de-un public numeros şi variat, elevii-sportivi s-au străduit să-şi pună în valoare pasiunea pentru acest nobil joc de echipă, împreună luptând pentru primul loc pentru a accede la faza judeţeană.
De la documentaţia portofoliului de concurs, ţinuta echipamentelor sportive, comportament în teren şi tribună, delegaţiile sportive-şcolare s-au prezentat exemplar, desfăşurând o activitate spectaculoasă şi incendiară. Echipele s-au dăruit pentru victorie în cele 20 de minute ale fiecărei reprize, rezistenţa fizică spunându-şi cuvântul până la sfârşitul jocului care a avut parte de toate ingredientele sportive posibile.
Se poate spune că diferenţa între campionii şi vicecampionii municipali a fost determinată doar de vârsta şi experienţa anterioară de pregătire din 2-3 ani faţă de o lună de zile.
Cu siguranţă, pentru prima oară în istoricul competiţiei de handbal, arbitrajul s-a prezentat la cea mai înaltă ţinută de autoritate, exigenţă, corectitudine şi accepţiune din partea participanţilor, din maniera căruia toţi copiii au avut numai de învăţat despre rigorile jocului şi fairplay-ului. Cavalerii fluierului au fost domnii Alexandru Senciuc şi Marcel Nicolaevici. Prestaţia excelentă a acestor arbitri federali a fost valorificată cu respect, încredere şi solemnitate de către toţi participanţii.
Clasamentul final
Fete:
I – Şcoala Gen. Nr. 9 Suceava – prof. Daniel Ceobanu
II – Şcoala Gen. Nr. 3 Suceava – prof. Cătălina Loghin
Băieţi:
I – Şcoala „Ion Creangă” Suceava – prof. Alexandrina Jijie
II – Şcoala Gen. Nr. 3 Suceava – prof. Cătălina Loghin şi prof. Dumitru Irimia
Nominalizările pentru jucătorii Şcolii nr. 3:
Portarul competiţiei: Rebecca Maria Ciurariu
Cel mai tehnic jucător: Robert Gabriel Cîmpan
Cea mai tânără jucătoare: Karina Dariana Popescu
Cel mai tânăr jucător: Tudor Emanuel Muntean
Nominalizările pentru jucătorii Şcolii nr. 9 „Ion Creangă”:
Golgheterii competiţiei: Roxana Ureniuc şi Alexandru Dascălu
Portarul competiţiei: Tiberiu Morar
Cea mai tehnică jucătoare: Ana Maria Pascariu
Cel mai spectaculos gol: Alexandra Bertea şi Eduard Duman
Asistenţa medicală a fost asigurată cu profesionalism de către doamna Cristina Macovei. Nu s-au înregistrat situaţii de excepţie negative privind starea de sănătate şi integritate fizică a jucătorilor.
Ca şi pentru celelalte momente cheie ale organizării acţiunii sportive, copiii sunt recunoscători propriilor părinţi, datorită sprijinului financiar al acestora reuşind să se bucure fiecare de diploma personalizată a etapei olimpice sportive.
Etapa judeţeană a ONSŞ la handbal gimnazial se va desfăşura la Şcoala Gen. Nr. 11 „Miron Costin” Suceava, în data de 10 decembrie pentru competiţia feminină iar pe 17 decembrie pentru cea masculină.