Destinația Bucovina este promovată în aceste zile la TT Warsaw 2026, cel mai mare târg internațional de turism din Polonia, eveniment care se desfășoară în perioada 8-11 octombrie la Varșovia și reunește anual peste 20.000 de vizitatori și expozanți din mai mult de 50 de țări.
Potrivit Consiliului Județean Suceava, oferta turistică a județului este prezentată în cadrul standului național al României, alături de nouă co-expozanți reprezentând operatori economici, organizații de management al destinațiilor, administrații locale și unități din industria ospitalității.


Participarea are loc într-un context favorabil pentru turismul românesc, în condițiile în care interesul turiștilor polonezi pentru România este în continuă creștere. Datele prezentate de organizatori arată că, în primele șapte luni ale anului 2026, numărul vizitatorilor polonezi în România a crescut cu 28,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Amenajat cu imagini reprezentative ale Mănăstirii Sucevița, standul României pune în valoare patrimoniul cultural, tradițiile și atracțiile turistice ale Bucovinei. Vizitatorii au la dispoziție materiale de promovare ale județului Suceava în limbile polonă și engleză, care au stârnit deja interesul publicului și al agențiilor de turism participante.
Oferta de promovare este completată de o degustare de produse artizanale realizate din hribi, oferite de producătorul local „Hribărescu”, care promovează valorificarea resurselor naturale din Bucovina.
Un punct de atracție important pentru publicul polonez îl reprezintă și patrimoniul multicultural al județului Suceava. Reprezentanții delegației sucevene evidențiază faptul că în Bucovina sunt păstrate și astăzi tradițiile comunităților poloneze stabilite în această zonă de peste două sute de ani, aspect care creează o legătură culturală aparte între cele două țări.
Prin participarea la TT Warsaw 2026, autoritățile județene urmăresc creșterea vizibilității Bucovinei pe una dintre cele mai importante piețe turistice din Europa Centrală și atragerea unui număr cât mai mare de turiști polonezi în județul Suceava.





