Pentru ca „se misca bine”, Gheorghe Flutur trebuie sa ajunga prim-vicepresedinte al PD-L alaturi de Udrea si Roberta Anastase (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Senatorul de Suceava Tiberiu Prodan, membru al PD-L, este convins că liderul judeţean sucevean al partidului, Gheorghe Flutur are cele mai mari şanse să devină prim-vicepreşedinte la nivel central al PD-L, fiind recunoscut ca omul care „se mişcă cel mai bine din punct de vedere politic”. Acestă declaraţie a fost făcută duminică de parlamentarul sucevean, într-o cofnerinţă de presă în care acesta a mai spus că Flutur „are cele mai multe şanse dintre toţi candidaţii”.


„Este personalitatea importantă ce se mişcă cel mai bine din punct de vedere politic şi administrativ”, a ţinut să explice Tiberiu Prodan, arătând cu a eeaşi ocazie că nu ştie cum vor fi desemnaţi cei patru viitori prim-vicepreşedinţi ai partidului, dacă pe criterii regionale sau după alte criterii, dar este absolt convins că liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, va obţine una din aceste funcţii, acesta urmând să fie susţinut şi de Teodor Stolojan.

Totodată, senatorul Prodan s-a pronunţat ca la alegerile din partid să fie vot direct şi nu pentru o listă cum a fost la PNL. „Nu ar trebui să fie ca la PNL, cu vot pe listă, ci vot direct”, a menţionat senatorul sucevean.

Potrivit proiectului de modificare a Statutului, adoptat de comisia specială pentru redactarea noului statut, PD-L va avea din acest an pe lângă funcţiile de preşedinte şi secretar general, patru funcţii de prim-vicepreşedinte, 15 de vicepreşedinte, 12 secretari executivi şi trei secretari generali adjuncţi.

Pentru cele patru posturi deja au fost anunţate câteva persoane printre care Gheorghe Flutur, Elena Udrea şi Roberta Anastase.


Intră acum și în grupul de