Nechifor: S-a facut dreptate pentru persoanele cu handicap ireversibil

La sfârşitul săptămânii trecute a fost promulgată Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor peroanelor cu handicap, iar conform acestei legi, persoanele care au un handicap ireversibil nu vor mai fi umilite prin chemarea lor la reevaluările periodice de către Comisia de evaluare, se arată într-un comunicat al PSD Suceava.

Catalin Nechifor 1

Potrivit sursei citate, propunerea legislativă prevede că persoanele pentru care Comisia de evaluare a stabilit un termen permanent al certificatului  de încadrare în grad şi tip de handicap se prezintă pentru reevaluare doar în situaţia în care se solicită acest lucru ca urmare a agravării condiţiei lor medico-psiho-sociale sau în cazul în care sunt convocaţi de către structurile competente în cazul unor suspiciuni justificate. “Acum s-a făcut dreptate, iar persoanele cu handicap ireversibil nu vor trebui să mai facă drumuri inutile de fiecare dată, justificat sau nu, să mai stea la cozi interminabile ca să li se confirme, încă o dată, un diagnostic pe care îl ştiau deja. Mulţumim tuturor colegilor din Parlamentul României pentru adoptarea acestei legi.  Considerăm că acestor persoane li s-a acordat dreptul cuvenit care să le mai aline măcar puţin suferinţa”, a declarat preşedintele Partidului Social Democrat Suceava, Cătălin Ioan Nechifor.

O altă veste bună pentru aceste persoane este pe plan financiar deoarece Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a pus în dezbatere publică un proiect care propune modificarea legii privind compensarea financiară a adulţilor cu handicap grav.

Această propunere ar urma să aducă cuantumul alocaţiei la realităţile anului 2014, pentru că indicele preţurilor de consum a crescut semnificativ din 2008, atunci când alocaţia persoanelor adulte cu handicap grav era de 202 lei.

loading...