Acasă Actualitate Doar Termica vrea sa distribuie agentul termic in municipiul Suceava. Procedura de...

Doar Termica vrea sa distribuie agentul termic in municipiul Suceava. Procedura de licitatie se reia


Intră acum și în grupul de

 

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunţat, miercuri, că procedura pentru licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru concesionarea serviciului de transport şi distribuţie a energiei termice va fi reluată din cauză că până miercuri dimineaţă la ora 9, termen limită, a fost depusă o singură ofertă, a Termica SA.



Pentru a participa la licitaţia în vederea desemnării operatorului pentru transportul şi distribuţia energiei termice în municipiul Suceava au cumpărat caiete se sarcini Termica SA Suceava, societate a municipalităţii, aflată în insolvenţă, Elsaco Botoşani, Bioenergy SRL Suceava, firma care deţine noua centrală termică a municipiului, Unicom Holding, principalul creditor al Termica SA, dar şi Adrem Invest, firma care controlează Bioenergy.

Lungu a declarat că singura ofertă depusă în termenul legal la licitaţie a fost a Termica SA, firmă a municipalităţii, aflată în insolvenţă, dar care nu are licenţă de operare şi că va mai putea presta acest serviciu până la 26 iunie.

El nu a exclus ca firmele să aibă o strategie în încercarea de a câştiga această licitaţie folosindu-se de legislaţia specială în cazul licitaţiilor pentru concesionarea de servicii publice.

Lungu a spus că la aceste licitaţii, dacă la primul termen nu se prezintă trei oferte eligibile, procedura se reia în maxim 60 de zile, iar dacă nici la cel de-al doilea termen nu se înregistrează trei oferte eligibile există posibilitatea adjudecării prin negociere directă cu o firmă care a depus ofertă la unul dintre cele prime două termene.

Primarul a mai spus că dacă nu se va finaliza procedura de selecţie a noului operator până în 26 iunie există posibilitatea mandatării unui operator, pe bază de forţă majoră, până la finalizarea licitaţiei.

Ion Lungu a arătat că dacă populaţia plăteşte serviciile de încălzire şi apă caldă problema selectării operatorului va fi rezolvată.

El a subliniat că sucevenii vor beneficia de apă caldă în regim centralizat dacă achită serviciile.

Primarul a mai declarat că nu este nimeni ţinut cu forţa la sistemul centralizat şi că cei care nu pot să-şi achite serviciile primite pot renunţa.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version