Participare record la HORA BUCOVINEI editia 2014

Oficialitățile județului Suceava au anunțat luni cifrele de participare la Hora Bucovinei, din localitatea suceveană Bucşoaia. Astfel, conform presedintelui Consiliului Județean Suceava la eveniment au participat peste 22.000 de oameni, care au marcat urcatul oilor la munte, în momentul maxim al evenimentului fiind aproximativ 18.000 de persoane.

capra vecinului

Președintele CJ, Catalin Nechifor a spus luni, într-o conferinţă de presă, că ediţia din acest an a Horei Bucovinei a adunat cei mai mulţi participanţi de la debutul acestei acţiuni, în urmă cu şase ani, fiind prezenţi peste 22.000 de participanţi.

El a subliniat că vârful prezenţei a fost de 18.000 de persoane, în timpul concertului susţinut de Aurel Tămaş.

 

Cătălin Nechifor a mai arătat că în acest an atât vremea, dar şi spectacolele organizate de-a lungul întregului eveniment au atras mulţi participanţi, inclusiv din alte judeţe.

 

hora bucovinei costume populare

Preşedintele CJ Suceava a subliniat că în acest an costurile evenimentului “Hora Bucovinei” s-au ridicat la 84.000 de lei, în condiţiile în care în anul 2011, când manifestarea a fost organizată cu fonduri europene, costurile s-au ridicat la 643.856  de lei, la acţiunea din 2011 fiind 11.000 de participanţi.

În cadrul Horei Bucovinei desfăşurate duminică în tabăra Bucşoaia din oraşul Frasin au fost organizate expoziţii cu produse ale meşterilor populari, momente folclorice, expoziţii de animale, dar şi prezentate produse culinare şi obiceiuri şi tradiţii specifice stânei.

 

Evenimentul a început cu o Paradă a Gospodarilor din vetre folclorice din judeţ, fiind amenajate şi prezentate şi stâni din Frasin, Fundu Moldovei, Sadova, Gura Humorului, Vama sau Stulpicani, unde participanţii puteau degusta produse preparate la stână.

Între participanţi s-au aflat ministrul Muncii, Rovana Plumb, dar şi secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, care a venit îmbrăcat în costum naţional.

DSC_0429

“Hora Bucovinei” este o manifestare anuală, care marchează urcatul oilor la munte.

 

Prima ediţie a evenimentului “Hora Bucovinei” s-a desfăşurat în anul 2008, la iniţiativa lui Gheorghe Flutur, iar în 2009 la aceasta a participat şi preşedintele României, Traian Băsescu, care a tuns mai multe oi, pe dealurile din apropiere fiind scris, cu oi, “Bucovina”.

loading...