Intră acum și în grupul de
Ionel Blanculescu, Ministrul Controlului, se va deplasa pe teren, unde, impreuna cu responsabilii din cadrul Garzii Financiare si ai Garzii Nationale de Mediu, va analiza situatia fondului forestier din zona, pentru a stabili principalele masuri de control in ceea ce priveste regimul silvic si respectarea protectiei mediului, dar si identificarea si verificarea agentilor economici cu activitate in domeniul forestier.
Urmare sedintei operative, va fi elaborat un plan de masuri privind stoparea defrisarilor ilegale in scopul protejarii fondului forestier national si contracararii efectelor fenomenelor naturale, cum ar fi inundatiile, se arata intr-un comunicat al Guvernului.
Inca de la infiintare, Autoritatea Nationala de Control, prin institutiile din subordine si din coordonare, s-a implicat activ in protejarea factorilor de mediu, care au influenta directa asupra calitatii vietii cetatenilor, se precizeaza in comunicat.
Echipa de inspectori de control, condusa de domnul Ionel Blanculescu, Ministrul Controlului, se va deplasa in zone afectate de defrisari.
Intră acum și în grupul de