Cozminca si Bejinariu, capi de liste la Senat si Camera Deputatilor in Suceava


Intră acum și în grupul de

Este de remarcat sustinerea pe care cei doi au avut-o din partea social- democratilor suceveni. Pentru Cozminca, de loc din satul Talpa- judetul Botosani au votat 81,6% dintre membrii PSD Suceava prezenti la urne, iar pentru Bejinariu, de loc din comuna suceveana Zamostea, 60,3%. Pe locul secund la Senat s-a plasat seful Inspectoratului Scolar Judetean, Mihai Vitcu, fost deputat in legislatura 1996-2000, pe pozitia a treia actualul sef al Comisiei de politica externa a Senatului, Ghiorghi Prisacaru, urmat de actualul senator Radu Pricop, Ovidiu Dontu, Roman Stecyk- presedintele executiv al PSD Suceava, Ioan Buhu- secretarul executiv al PSD Suceava, Adriana Iiescu si Paulina Tudose. La Camera locul doi a revenit omului de afaceri din Vatra Dornei, Petru Tarniceru, care este urmat in ordine de actualul deputat Ioan Stan, subprefectul Mihai Grozavu ,secretarul in exercitiu al Camerei Deputatilor, Tudor Mohora, seful Directiei Agricole, Atanasa Nistor, consilierul ministrului Agriculturii, Gheorghe Nichiforel, Paul Petru Lesanu- director in Prefectura, Vasile Cimpan- seful Directiei Sanitar-Veterinare, actualul deputat Dorel Petru Craciun, Loana Lungu, Carmen Agoutin, Radu Rey, Catalin Nehifor, Lazar Gheorghe, Daniela Pacuraru, Mirela Adomnicai, Adrian Sorocaniuc, Bogdan Filip, Gheorghe Sauciuc si Ioan Cristian Sologon. De mentionat ca asa zisa innoire a PSD trimbitata de conducerea centrala a partidului nu prea isi gaseste transpunerea in practica la Suceava. Cel mai bine plasat dintre tinerii membri PSD inscrisi in competitia electorala in judetul Suceava se regaseste abia pe locul 14 la Camera Deputatilor si este vorba chiar de liderul organizatiei judetene de tineret, Catalin Nechifor. Cea mai bine plasata femeie este medicul veterinar Loana Lungu, locul 11 la Camera Deputatilor. Este de precizat faptul ca Octav Cozminca se afla aproape de al treilea mandat de parlamentar primele doua fiind cistigate pe listele din judetul Botosani. Succesul lui Cozminca la Suceava era previzibil tinind cont de relatia strinsa de prietenie pe care o are cu liderul social- democratilor suceveni, Gavril Mirza dar si de sprijinul acordat judetului prin influenta pe care o are la nivel central. Social- democratii suceveni au avut la dispozitie 131 de sectii de votare, din care doar in 10 a fost aplicat votul electronic. La vot s-au prezentat 22.084 de membri PSD dintr-un total de 23.659 , din care 4.800 de au votat pe listele suplimentare, fiind cei care s-au inscris in partid in ultima luna. In competitia interna s-au inscris 30 de persoane, 9 la Senat si 21 la Camera Deputatilor.


Intră acum și în grupul de