Elevii din Vama au un club de prevenire a criminalitatii cu sprijinul IPJ Suceava


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au deschis în mod oficial în data de 30 mai 2014 ,,Centrul de Prevenire din comuna Vama” cu  sprijinul Romania Children Humanitarian Foundation, dar şi cu sprijinul Şcolii Generale din Vama şi  Primăriei Vama.

 club politie vama elevi.3

Astfel, poliţiştii, împreună cu preşedintele Romania Children Humanitarian Foundation au donat centrului jocuri interactive, echipamente şcolare, echipament sportiv, materiale pentru desfăşurarea activităţilor preventive. De asemenea, centrul este dotat cu televizor, dvd-player şi calculatoare.

 

La deschiderea oficială au participat pe lângă copii, autorităţi locale şi conducerile unităţilor de învăţământ. Centrul a fost organizat în incinta Şcolii ,,Iorgu G. Toma” din comuna Vama, unitatea şcolară punând la dispoziţia poliţiştilor o cameră în care a fost amenajat ,,Clubul de prevenire a Criminalităţii”.

 club politie vama elevi.2

Zilnic, copiii care termină orele vor putea participa la acest club pentru a se juca, a-şi face temele şi a urmări filme educative, intervalul orar până la preluarea de către microbuzele şcolare fiind utilizat în mod constructiv. De asemenea, săptămânal, poliţiştii vor organiza activităţi preventive.

 

De altfel, cu ocazia inaugurării a fost desfăşurată şi o activitate de informare a tinerilor cu privire la pericolul reprezentat de dispariţiile de minori şi plecările voluntare de la domiciliu. Totodată, a fost organizată şi o masă rotundă cu participarea autorităţilor locale, fiind stabilită organizarea a două tabere pentru copii pe perioada vacanţei de vară.

La aceste tabere vor participa 30 de copii. Urmând a fi organizate de către poliţişti mai multe ateliere tematice.

 


Intră acum și în grupul de