Premiul pentru cea mai buna piesa a Concursului National de Dramaturgie “Matei Visniec” a fost castigat de o eleva din Vaslui

Marele premiu al primei ediţii a Concursului naţional de dramaturgie “Matei Vişniec” destinat elevilor a fost acordat unei eleve din Vaslui, a declarat, vineri seară, directorul Festivalului „Zilele Matei Vişniec”, scriitoarea Carmen Veronica Steiciuc. Potrivit acesteia, câştigătoarea se numeşte Paula Ghintuială şi este elevă în clasa a XI a de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui.

Steiciuc a spus că juriul acestui concurs care a avut loc în cadrul Festivalului  “Zilele Matei Vişniec” a fost format din criticii de teatru Oltiţa Cântec şi Octavian Jughirgiu din Iaşi, iar preşedintele juriului a fost dramaturgul Matei Vişniec.

Preşedintele juriului, Matei Vişniec, a declarat cu acest prilej că în concurs au intrat 25 de piese scurte, iar textul  Paulei Ghintuială s-a impus şi a plăcut tuturor membrilor juriului.

El a spus că paginile Paulei Ghintuială au fost scrise “cu mare sensibilitate, cu fineţe, cu talent, cu precizie, cu curaj, cu inventivitate”. “Tuturor ne-a plăcut ceva în plus la ea, parcă o anumită calitate a gestului literar, o anumită fineţe în mânuirea limbii române, un vocabular bine stăpânit şi o anumită inteligenţă în ceea ce priveşte scrisul”, a spus dramaturgul Matei Vişniec.

visniec

Paula Ghintuială a declarat la festivitatea de premiere că literatura a venit treptat în viaţa sa, începând să scrie la început mici texte cărora le inventa alte sfârşituri, încercând să surprindă “acea energie care pe cuprinde pe toţi”. “Aş vrea să vă spun că literatura a venit treptat în viaţa mea. Nu vine brusc, nu vine ca o forţă, neapărat, vine din interior, dar nu o simt de la început ca pe o povară sau ca ceva care te apasă, ca o dorinţă de a te împlini spiritual neapărat. Am început cu mici texte, inventând alte sfârşituri, dorind să cuprind alte viziuni ale mele, dorind să încarc un text cu  o anumită sensibilitate a mea. Pe urmă au apărut ideile, pas cu pas, am dorit să surprind într-o anumită modalitate, am vrut să surprind acea energie care ne cuprinde pe toţi până la urmă. Aşa cum am văzut şi astăzi pe scenă, trebuie să existe o legătură, am întâlnit foarte mulţi oameni, foarte multe viziuni şi m-am gândit că te împlineşti şi prin alţi oameni, nu numai prin tine, nu numai prin cuvânt. Reuşeşti ca tu, ca autor, sau ca scriitor, să cuprinzi totul printr-un cuvânt, dar până la urmă, şi alţii reuşesc să se împlinească prin tine prin propria interpretare. Nu totul se opreşte la o pagină, ci şi la gesturi”, a spus eleva din Vaslui.

 Cea de-a doua ediţie a Festivalului Zilele “Matei Vişniec” se desfăşoară în perioada 30 mai – 6 iunie la Suceava, Rădăuţi, Vatra Dornei, Botoşani şi Bistriţa, fiind oferite publicului spectacole gratuite, lansări de carte, conferinţe, dezbateri, ateliere cu elevi şi profesori.

loading...