Platformele de colectare a deseurilor in localitatile judetului Suceava vor fi construite de Symmetrica

Contractul de execuţie pentru platformele de colectare din judeţ din cadrul proiectului de sistem de management integrat al deşeurilor implementat în judeţ prin POS Mediu a fost semnat, a anunţat luni Consiliul Judeţean Suceava.

Sursa citată a precizat că la licitaţia organizată s-au prezentat două oferte, fiind declarată câştigătoare cea a Symmetrica SRL Vereşti, producătorul sucevean de pavele, borduri şi rigole. Valoarea contractului este de 4.372.788,40 lei (fără TVA), urmând ca lucrările să fie finalizate în termen de 12 luni.

Prin contract se prevede construcţia a unui număr de 1.257 de platforme de colectare în mediul urban şi rural din judeţul Suceava.

În judeţul Suceava, se construiesc, prin POS Mediu, două depozite ecologice, unul în comuna Moara, lângă Suceava, care deserveşte zona de şes a judeţului şi unul în comuna Pojorâta, care va deservi zona de munte, iar cele două depozite ar trebui să fie funcţionale la sfârşitul anului 2014.

 Pe lângă cele două depozite ecologice, întregul proiect, în valoare de 218 milioane de lei, fără TVA, finanţat prin POS Mediu, prevede înfiinţarea a peste 1.200 de puncte de colectare a deşeurilor şi şapte staţii de transfer, dar şi închiderea vechilor gropi de gunoi.

loading...