INEDIT: Elevii unui colegiu din Humor au ales sa sarbatoreasca romaneste terminarea liceului


Intră acum și în grupul de

Absolvenţii claselor a XII-a de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului au ales să sărbătorească finalul de liceu româneşte.

Finalul liceului reprezintă un prilej de sărbătoare în fiecare an. Este momentul în care, privind retrospectiv, absolvenţii au posibilitatea să se încarce cu noi energii, să se felicite şi să creeze o ultimă amintire împreună, cea a cursului festiv şi a premierii.

2014 a fost un an ca oricare altul şi totuşi diferit. Atmosfera de sărbătoare din acest an a fost deplină şi încărcată de spirit autohton prin decizia de a purta o ţinută specială pentru organizarea marşului prin oraş, şi pentru a onora publicul prezent în sala Casei de Cultură. S-a renunţat la robele care duc cu gândul la licenţă şi la un final mai îndepărtat şi elevii au decis să poarte, româneşte, ia românească.

Sala Casei de Cultură a strălucit de lumină, culoare şi prospeţime. S-au putut vedea acolo cămăşi populare care purtau amprenta multor generaţii şi care au creat acel aer de trecut şi mai ales de prezent al nostru, autentic şi înălţător.

Solemnitatea momentului cursului festiv a fost dată de emoţia urcării pe scenă a premianţilor, de discursul şefei de promoţie, Adriana Harpailă (media 10) şi în mod special de imaginea copleşitoare a unor tineri adolescenţi care, într-o epocă a manelelelor şi a prostului gust au ales să poarte superba ie românească însoţită, la fete, de coroniţa din flori naturale. Diriginţii claselor a XII-a, cei care s-au alăturat gestului elevilor, au trăit împreună cu aceştia clipe de trăire românească prin culoarea şi unicitatea momentului. Ideea a fost iniţial discutată, interpretată, receptată diferit de unii şi de alţii, însă finalul a fost la înălţime, toţi au simţit vibraţia din sală şi mai apoi de pe străzile oraşului. Chiar dacă soarele a stat ascuns, Gura Humorului a strălucit prin frumuseţea şi simplitatea absolvenţilor de liceu care s-au deplasat spre Primăria Gura Humorului unde li s-a oferit nu doar un pahar de şampanie, ci şi cardul de cetăţean al oraşului.

Cuvântul doamnei director adjunct Mariana Pintilie a fost în ton cu atmosfera, aceasta a plecat de la: „Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!” şi a încheiat cu „Dacă voi aţi fi avut aripi, ce zbor!, nimic mai potrivit care să devină emblemă a generaţiei 2014.

Prof. Brînduşa Luminiţa Cîmpan, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului

 


Intră acum și în grupul de