Nechifor grabeste procedurile pentru modernizarea drumului alternativa Suceava-Iasi

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat, marţi, că va discuta, miecuri, cu preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, pentru începerea procedurilor preliminare în vederea realizării modernizării unui drum care să facă legătura între Iaşi şi Suceava pe o rută alternativă la drumurile naţionale.

Nechifor a spus într-o conferinţă de presă că ar urma să fie începute procedurile pentru modernizarea drumului, fiind necesare studiile tehnice, studiul de fezabilitate, urmând ca până la depunerea cererii de finanţate prin POR 2014-2020, toată documentaţia să fie elaborată astfel încât să se înceapă lucrările cât mai repede după primirea finanţării.

Catalin Nechifor 1

Traseul propus spre finanţare în perioada 2014-2020 ca proiect strategic pentru a fi inclus în Planul de Dezvoltare Regională Nord Est include mai multe drumuri judeţene din cele două judeţe şi are o lungime de 165 de kilometri.

În judeţul Suceava traseul stabilit are o lungime de circa 83 de kilometri, de la limita cu judeţul Iaşi spre -Budeni-Dolhasca pe DJ 208A -Liteni-Udeşti-Bosanci-Ipoteşti-Suceava de unde se face legătura cu  DJ 209C spre -Moara-Liteni Moara-Vorniceni şi spre DJ 209 D -Zahareşti-Stroieşti-Vîlcele-Costâna-Dărmaneşti spre DN 2.

Acest drum modernizat va facilita traficul rutier între punctele de trecere a frontierei dintre Siret cu Ucraina şi Albiţa cu Republica Moldova, dar va putea fi folosit şi ca rută alternativă pentru traficul rutier spre staţiunile din judeţul Suceava.

loading...