Veste buna pentru orasele din Romania! Detalii aici


Intră acum și în grupul de

Pentru exerciţiul financiar 2014-2020, a fost alocată o sumă foarte mare, de 2,8 miliarde de euro, pentru dezvoltare urbană, a declarat, joi la Suceava, ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea.

El a arătat, în cadrul unei întâlniri cu parlamentarii şi aleşii locali suceveni, că s-a schimbat şi abordarea ca banii să fie concentraţi pe şapte poli de creştere. „Nu este firesc ca banii pentru dezvoltare urbană să fie duşi în şapte mari municipii din ţară, iar restul oraşelor să nu beneficieze în speranţa că banii de la Iaşi vor aduce dezvoltare şi la Vatra Dornei şi la Suceava”,  a spus ministrul.

Dragnea a arătat că suma este mult mai mare faţă de 2007-2013, iar pentru zona NE suma alocată este mai mare faţă de celelalte regiuni.

liviu dragnea

Ministrul Dezvoltării Regionale a subliniat că la aceste fonduri au acces toate municipiile şi oraşele cu sume, relativ dedicate şi că pe lângă celelalte sume disponibile prin alte programe se adaugă o sumă certă pentru oraşe. „Mă interesează foarte mult ca oraşele mici şi mijlocii să poată avea acces la această sumă pentru că este singura şansă de regenerare urbană”, a spus ministrul.

El le-a solicitat primarilor de oraşe să fie pregătiţi cu proiecte pentru a aplica în cel mai scurt timp după ce se va deschide sesiunea de depunere de proiecte.

Liviu Dragnea a mai spus că marţi a avut întâlnire cu reprezentanţi ai Directoratului General pentru Politică Regională (DG Regio) pentru a discuta Programul Operaţional Regional şi toate celelalte programe gestionare de Ministerul Dezvoltării Regionale şi că s-au soluţionat toate punctele unde au fost neînţelegeri şi observaţiile au fost introduse în program. „Marţi, ne întâlnim cu primul ministru şi miniştrii ce gestionează fonduri europene şi vom trimite la Bruxelles forma finală a Acordului de parteneriat. În două-trei săptămâni, din punctul nostru de vedere, Acordul de parteneriat ar putea fi semnat”, a spus Dragnea.


Intră acum și în grupul de