A inceput Postul Adormirii Maicii Domnului

Credincioșii ortodocși și catolici se află începând  de astăzi, 1 august, și până pe  15 august în Postul Adormirii Maicii Domnului. Acest post este rânduit de biserică spre aducerea aminte de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.

adormirea_maicii_domnului01

În popor, postul este cunoscut și sub denumirea de Postul Sfintei Mării sau Sântamăriei. Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui a fost fixată în secolul V, când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului.

În Postul Sfintei Mării avem o singură dezlegare la pește, pe 6 august, când prăznuim Schimbarea la Față a Domnului pe Muntele Tabor.

Ziua care marchează Adormirea Maicii Domnului, 15 august, este declarată zi liberă în mod oficial de către statul român. Anul acesta, 15 august pică într-o vineri, deci românii vor avea un weekend prelungit.