Tanar din Volovat, care arunca in aer bancomate in Italia, a fost prins la Radauti


Intră acum și în grupul de

Un sucevean în vârstă de 27 de ani care este urmărit european pentru jaf armat, jaf organizat şi trafic de vehicule furate, a fost reţinut, miercuri la Rădăuţi, de poliţiştii suceveni.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, tânărul este din comuna suceveană Volovăţ şi era urmărit european din aprilie 2014, el fiind acuzat de 15 fapte comise în Italia în primăvara anului 2012.

Astfel, autorităţile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare pe numele acestuia pentru comiterea infracţiunilor de jaf armat, jaf organizat după ce a furat bani prin introducerea de gazoase inflamabile într-un bancomat, făcându-l să explodeze şi trafic de vehicule furate.

Sursa citată menţionează că în urma investigaţiilor şi utilizarea canalelor de comunicare poliţieneşti specifice, poliţiştii judiciarişti suceveni au reuşit localizarea şi reţinerea tânărului.

Acesta a fost identificat miercuri în Rădăuţi la domiciliul concubinei sale.

Când poliţiştii şi-au declinat identitatea, tânărul a încercat să fugă, motiv pentru care a fost utilizată forţa în vederea imobilizării acestuia.

El a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reţinerea lui pentru 24 ore.

 


Intră acum și în grupul de