Managerul Spitalului de Psihiatrie Campulung Moldovenesc gasita de ANI in incompatibilitate


Intră acum și în grupul de

Managerul Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, Petronela Paziuc, a fost depistată de Agenţia Naţională de Integritate în stare de incompatibilitate.

Potrivit unui comunicat al ANI, Paziuc se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 30 aprilie 2013, întrucât, simultan cu funcția de Manager al Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, exercită și funcția de medic primar psihiatrie în cadrul Cabinetului Medical Psihiatrie „Dr. Paziuc Alexandru”, încălcând, astfel, dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. a) din  Legea  nr. 95/2006.

Agenția Națională de Integritate a constatat, în cazul a 29 foști sau actuali manageri de spital, șefi de secție / serviciu și foști sau actuali directori medicali din mai multe județe ale țării, pentru care au fost încheiate un număr de 38 rapoarte de evaluare, încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese de natură administrativă și penală,


Intră acum și în grupul de