„Drum lin către cer, Lucică”. Mărturia unui apropiat despre durerea care a cuprins o comunitate întreagă
Povestea unui adolescent iubit și a unei comunități în doliu. Dincolo de știri și anchete: ce a lăsat în urmă moartea lui Lucian Boca
Vineri, 20 noiembrie, comunitatea din Stroiești, familia și prietenii dragi și-au luat rămas bun de la Lucian Boca, un tânăr de doar 17 ani, a cărui viață a fost răpită pe nedrept de instinctul primitiv violent prezent în fiecare dintre noi.

Lucian a fost un copil bun, un cetățean iubit și un tânăr curajos. Prin prezența mea alături de cei dragi lui în aceste zile crunte, o concluzie sfâșietoare îmi este frecvent prezentă în minte: cât de iubit a fost „Lucică”. Acest lucru mă face să realizez câtă durere cauzează o asemenea tragedie într-o comunitate atât de strânsă, dar și câte sentimente și gânduri puternice se resimt încă de la intrarea în sat. Printre lacrimi, frustrare, dubii cu privire la credință și nostalgie, un sentiment puternic este ascuns în sufletele tuturor: FURIA.
În timp ce un sat așază lumânări la căpătâiul unui copil de 17 ani, altul privește indiferent cum un tânăr de 20 de ani zidește prima cărămidă spre un viitor distrus, plin de ură și nedreptate. O vorbă pe care am auzit-o des în jurul acestui subiect este „când plânge o mamă, plâng toate”. Așa să fie oare? Când suferă un om necunoscut nouă, când suntem înconjurați de atât de multă corupție și nedreptate, când suntem atât de latenți la ce se întâmplă în jurul nostru, facem ceva? Câte cazuri se întâmplă lunar în Suceava și trec neobservate doar pentru că nu suntem afectați direct sau pentru că ne este frică?
Cum ne oferă justiția siguranța că nu vom fi noi sau cei dragi nouă următoarele ținte ale acestor copii privilegiați? Copii care cresc cu sisteme de valori greșite, susținute de oameni ai legii corupți, lipsiți de suflet și etică morală. Cum poate umbla liber un tânăr cu un așa temperament? De ce alții nu au drept luni de zile la permis în cazul accidentelor minore, iar el se plimbă rânjind la volan? Există dreptate în sistem? Câte dovezi sunt necesare? Câți făptași umblă liberi din cauza nepotismului românesc? Pușcăria pe viață îi aduce unei mame fiul înapoi? Va mai putea ținta inițială să treacă peste fără să se uite peste umăr constant? Câte mame își vor îmbrățișa copiii fără să știe că e ultima dată când vor ieși în viață din casă? Cine va lupta pentru tine dacă tu nu vei mai avea cum?
În cazul acesta însă, apărătorii celui care nu se mai poate lupta pentru el însuși sunt grupul de prieteni ai lui Lucian. Cel mai emoționant lucru văzut zilnic de mine este puterea și simțul dreptății transmis de băieții chiar de vârsta mea. Ei sunt principalul motiv al mediatizării acestui caz. Lipsa lor de frică și iubirea față de prietenul lor i-a mobilizat să ofere informații, să vorbească cu presa, să ceară dreptate, să iasă în stradă și să nu tacă, indiferent de consecințe. Promisiunile și discuțiile nostalgice pe care le aveau când mergeau la locul faptei sau la sicriul lui arată că iubirea de frate rămâne și după moarte.
Nu o să-ți dau numele sau mai multă putere și faimă, pentru că știu că asta te hrănește, iar acest mesaj nu e despre tine, nimic nu e și nu va fi. Ai câștigat o luptă inegală încă de la început, iar pentru noi asta nu te face învingător, ci un laș, un mare laș.
Nu o să folosesc trecutul, pentru că, indiferent de trecerea timpului sau de faptul că nu mai ești fizic aici cu noi, mereu ne vei lipsi, vei fi iubit și neuitat. Pentru tabloide ești doar o poveste ca toate celelalte, dar pentru noi rămâi un capitol important pentru totdeauna. Drum lin către cer, Lucică!
Notă editorială: Textul de mai sus a fost transmis redacției de o persoană apropiată lui Lucian Boca. Din respect pentru familie și având în vedere sensibilitatea situației, autorul a ales să își păstreze anonimatul. Publicăm această mărturie integral, ca expresie a durerii, revoltei și dorinței de dreptate resimțite de cei care l-au cunoscut și l-au iubit pe Lucian.







