Ion Lungu: Pretul de transport si distributie a agentului termic ar trebui majorat

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, miercuri, în conferinţă de presă, că va propune Consiliului Local majorarea preţului pentru transportul şi distribuţia agentului termic, el arătând că propune ca acesta să fie de 159 de lei cu tot cu TVA în timp ce Termica SA a solicitat ca preţul să ajungă la 159 de lei fără TVA.

Lungu a declarat că Termica SA a cerut municipalităţii să anunţe până în 30 septembrie, dacă în această iarnă va continua să fie operator de transport şi distribuţie a agentului termic în condiţiile în care nu a fost încă semnat contractul cu un nou operator, Primăria fiind în negocieri cu firma Thermonet care a fost desemnată în urma unei licitaţii preia acest serviciu public.

Ion Lungu1

Primarul a mai spus că negocierile cu Thermonet merg foarte greu şi că firma trimite la discuţii mai mulţi avocaţi decât specialişti.

Lungu a explicat că în aceste condiţii se va continua colaborarea cu Termica SA până când se va semna contractul cu Thermonet, dacă în urma negocierilor se va ajunge la o înţelegere între cele două părţi.

Ion Lungu a dat asigurări că populaţia va avea căldură în această iarnă dacă vor fi achitate de populaţie datoriile care se ridică la 4 milioane de euro.