Petrecerea urbana la care NU s-a multumit autoritatilor din Suceava. Liceenii suceveni au dat o lectie de civism


Intră acum și în grupul de

Concursul de graffiti organizat de Asociaţia civică apolitică Suceava Noastră a fost un eveniment în care liceenii din Suceava au arătat că s-au simţit jigniţi de dorinţa iniţială a autorităţilor de a chema graffiteri din alte oraşe pentru a orna skateparkul-ul Sucevei, a apreciat, luni, unul dintre fondatorii asociaţiei Suceava Noastră, Dan Ioan Cuşnir.

El consideră că prin modul în care s-au comportat liceenii din Suceava au arătat că s-au săturat de „opera” adulţilor din ultimii 25 de ani din Suceava.

„A fost o petrecere urbană la care nu a fost invitată nici o autoritate. Liceenii Sucevei nu au mulţumit autorităţilor pentru că le-a trebuit 25 de ani pentru a se construi un prim loc adecvat vârstei şi nevoilor lor”, explică Dan Ioan Cuşnir.

El a remarcat că tinerii skateri, bikeri, rolleri şi utilizatori de trotinete şi-au desemnat singuri câştigătorii şi nu au avut nevoie de expertiza adulţilor ori a autorităţilor „care s-au gândit la ei mult prea târziu şi mult prea puţin”.

skate park graffiti (66)

Potrivit fondatorului asociaţiei, liceenii Sucevei s-au cam săturat că după 25 de ani să nu aibă unde merge la un film, să nu aibă pe unde să se plimbe în siguranţă cu bicicletele, să nu aibă un patinoar civilizat, să nu aibă suficiente terenuri şi săli de sport, să nu aibă unde să vizioneze o piesă de teatru sau un concert în condiţii civilizate, să nu aibă un parc curat şi luminat în care să se plimbe ziua, dar şi noaptea.

„Tinerii Sucevei merită mult mai mult decât s-a făcut până în prezent pentru ei. Tinerii Sucevei îşi doresc oraşul înapoi. Suceava Noastră va face tot posibilul pentru a le da oraşul înapoi. Pas cu pas!”, a conchis Dan Ioan Cuşnir.

Cinci tineri graffiteri suceveni au schimbat, la îndemnul Asociaţiei Suceava Noastră, faţa skateparkului din Suceava. Aceştia, Călin Sas, Ştefan Pastramă, Robert Cocuz, Ciprian Ungureanu şi Matei Manolache, au realizat o parte din lucrări în echipe de doi sau trei graffiteri şi au fost premiaţi, sâmbătă, după ce un juriu, format din trei artişti consacraţi ai Sucevei, Mihai Pânzaru-PIM, Ovidu Bortă-BOA şi Konstantyn Ungureanu-BOX, a stabilit clasamentul.

Tot sâmbătă, după festivitatea de premiere a graffiterilor care au înviat skatepark-ul au urmat consursurile bikerilor, skaterilor, rollerilor şi celor mai mici cu trotinete.

skate park graffiti (96)

Întrecerea între bikeri a fost câştigată de Adi Asavei şi Iulian Sandu. Skaterii câştigători au fost Gabi Bargaoanu şi Şerban Cojocaru. La role au câştigat Beniamin Cojocaru şi Melinte Alexandru iar la trotinete Ştefan Matei şi Mihai Naharneac.

Toţi cei aproape o sută de participanţi au primit dulciuri şi sucuri.

 


Intră acum și în grupul de