Cinci tone de fan au ars intr-un incendiu provocat din neglijenta unui fumator, intr-o gospodarie din Baia


Intră acum și în grupul de

Cinci tone de fân au ars marţi seară, într-un incendiu provocat din neglijenţa unui fumător, într-o gospodărie din localitatea suceveană Baia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava, plt.adj. Alin Găleată, militarii Detaşamentului de pompieri Fălticeni au intervenit cu o autospecială pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un stog de fân dintr-o gospodărie situată în localitatea Baia.

incendiu furaje 2

„La sosirea echipajului, comandantul acestuia a constatat pericolul de propagare a incendiului atât la o casă de locuit, cât şi la un autovehicul Mercedes Sprinter parcat în imediata vecinătate. Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, operaţiunile de stingere finalizându-se la ora 22:50”, a declarat Găleată.

Cauza probabilă de producere a incendiului este neglijenţa unui fumător, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

El a  mai menţionat că pompierii militari au salvat atât casa de locuit cât şi autovehiculul de transport, pagubele rezultate în urma incendiului fiind minime.


Intră acum și în grupul de