Presedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor se intalneste, joi, cu sucevenii care solicita despagubiri

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, se va întâlni, joi după-amiază, la Prefectura Suceava cu persoanele care au depus dosare de despăgubire constituite în temeiul legilor fondului funciar, Legii nr. 10/2001, Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003.

Potrivit prefectului Sucevei, Florin Sinescu, la nivelul judeţului, există înregistrate 2634 notificări la Legea 10/2010, un număr de 2.046 de dosare având ca obiect cereri formulate în baza prevederilor Legii nr.290/2003 şi 170 de dosare depuse în baza Legii 9/1998.

Florin Sinescu (4)

“Cred că este oportună organizarea unei dezbateri având drept temă despăgubirile prevăzute de cele trei acte normative, la care va participa  preşedintele ANRP, domnul George Băeşu.

Îi aşteptăm pe sucevenii care au depus dosare pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa şi Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, să participe la întâlnirea de joi, la Palatul Administrativ”, a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.