Cainele politist Nah a “mirosit” sase sute de pachete de tigari de contrabanda ascunse in doua masini

Două autoturisme conduse de doi cetăţeni români în vârstă de 43 de ani, respectiv 24 de ani s-au prezentat, miercuri, în PTF Siret, pentru a intra în ţară şi întrucât exista suspiciunea că transportă ţigări de provenienţă ucraineană, o echipă mixtă a controlat amănunţit cele două maşini, se arată într-un comunicat al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava.

Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră au descoperit ţigări de contrabandă cu ajutorul câinelui de serviciu Nah, specializat în detectarea produselor de tutun.

Cele 608 pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 740 de lei, erau ascunse în bara din spate şi pragurile unuia dintre autoturisme şi în pereţii laterali ai celeilalte maşini.

Şoferii celor două autoturisme nu au putut prezenta documente de provenienţă pentru cantitatea de ţigări descoperită fiind sancţionaţi contravenţional de vameşi cu amenzi în cuantum de 11.000 lei.

Totodată,  unul dintre autoturisme,  în valoare de 9 000 de lei,  a fost ridicat în vederea confiscării deoarece avea confecţionat locaş special amenajat pentru transportul ţigărilor.