Acasă Actualitate Scandal la un bar din Bilca. Un tanar a ajuns la spital...

Scandal la un bar din Bilca. Un tanar a ajuns la spital batut pentru ca isi apara nepoata


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 27 de ani din Vicovu de Sus a fost bătut în parcarea unui bar din Bilca după ce i-a cerut socoteală unui băiat de 19 ani care nu îi dădea pace nepoatei sale.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02:51, polițiștii din Gălănești au fost alertați despre producerea unui scandal în parcarea unui bar din comuna Bilca, implicate fiind două persoane.



bataie

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au aflat că victima, S. Constantin, împreună cu mai mulți prieteni, dar și cu nepoata sa, S. Florentina, se aflau în bar, iar în jurul orei 02:00, tânăra nepoată s-a plâns unchiul ei că un băiat, pe nume B. Vasilică, de  19 ani, din oraşul Vicovu de Sus nu îi dă pace, fiind sub influența alcoolului.

Cerându-i socoteală băiatului care nu îi lasă nepoata în pace, băiatul a devenit agresiv, motiv pentru care a fost dat afară din local de agenții de pază. Totodată, acestuia i-a fost interzis să mai revină. Însă, 45 de minute mai târziu, când S. Constantin a decis să plece din local, a fost atacat în parcare de B. Vasilică. După ce l-a lovit, agresorul a fugit.

Victima a ajuns la spitalul din Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar agresorul s-a ales cu dosar penal pentru „loviri sau alte violențe”.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version