Conducerea Primariei din Cimpulung Moldovenesc cauta solutii pentru termoficare


Intră acum și în grupul de

Ei au avut o intrevedere cu prefectul Orest Onofrei in urma careia s-a hotarit sa se faca demersuri la Guvern pentru alocarea de fonduri in vederea achizitionarii de combustibil usor necesar producerii agentului termic. „Trebuie sa gasim impreuna cu cei de la Consiliul Judetean o solutie pentru reluarea furnizarii caldurii in Cimpulung Moldovenesc. Intentionam sa solicitam subventia pe 2005 in avans”, a declarat prefectul. Orest Onofrei a lansat de circa o saptamina invitatia conducerii Primariei din Cimpulung Moldovenesc de a veni al Prefectura pentru a discuta despre situatia din municipiu. Onofrei s-a aratat chiar putin deranjat de atitudinea edililor cimpulungeni cu atit mai mult cu cit viceprimarul Ovidiu Tudorici, presedintele URR Suceava, a fost prezent in urma cu trei zile in municipiul Suceava unde a sustinut o conferinta de presa pe tema fuziunii URR- PNTCD, fara insa sa treaca pe la Prefectura. Prefectul a recomandat atunci conducerii Primariei din Cimpulung Moldovenesc sa se ocupe mai mult de problemele locale si mai putin de proiectele politice gen formarea unui pol crestin democrat in jurul URR si PNTCD. „Zilele trecute i-am chemat la mine atit pe primarul din acest municipiu, cit si pe viceprimar, pentru a incerca sa gasim impreuna o modalitate de rezolvare a acestor probleme. Cu toate acestea nici unul dintre cei doi nu a venit pina acum la aceasta intilnire. Din pacate viceprimarul Ovidiu Tudorici are alte preocupari”, a spus atunci Onofrei.


Intră acum și în grupul de