Amenzi in valoare de aproape 100.000 lei aplicate de politistii suceveni


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni în colaborare cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vanatoare sau inspectori ai Direcției Sanitar-Veternire Suceava au organizat diferite controale tematice în urma cărora au aplicat amenzi de 96.580 lei și au confiscat diferite bunuri.

bani 2

În urma unui control desfășurat în perioada 27-28 noiembrie în care au fost angrenate forțe de jandarmi și angajați ai D.S.P. Suceava, au fost constatate două infracțiuni, ambele la regimul rutier și au fost aplicate 112 sancţiuni în valoare de 21.740 lei. Tot în cadrul aceleiaşi acţiuni a fost reţinut un permis de conducere, a fost retras un certificat de înmatriculare şi au fost confiscate țigări şi produse alimentare în valoare de 3.735 lei.

Un alt control efectuat în perioada 25-27 noiembrie de poliţişti ai Serviciului de Investigarea Fraudelor şi specialişti silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava a vizat verificarea unor agenţi economici din judeţul Suceava care desfăşoară activități legate de exploatarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos. Echipele formate din polițiști și specialiști silvici au aplicat 14 sancţiuni în valoare totală de 33.500 lei și au confiscat 11,61 m.c. de material lemnos în valoare de 1.452,41 lei.

De asemenea, în perioada 26-28 noiembrie, echipe mixte formate din polițiști și inspectori ai D.S.V. Suceava au executat o acţiune pe raza județului pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol. În urma controalelor au fost aplicate 67 sancţiuni în valoare de 41.340 lei, din care, șase în valoare de 30.030 lei, la regimul sanitar-veterinar, piscicol şi acvacultură și au fost confiscate bunuri în valoare de 500 lei, constând în peşte şi produse din peşte.

 


Intră acum și în grupul de