Venirea sarbatorilor de iarna a intensificat patrularile politistilor. Vezi cate abateri au fost constatate intr-o singura zi

Patrulele polițiștilor sunt tot mai intense odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, într-o singură zi oamenii legii constatând trei abateri, persoanele implicate fiind identificate imediat, iar prejudiciile recuperate.

minor prins de politisti

Ca urmare a patrulelor efectuate de polițiști pe raza județului Suceava duminică, 7 decembrie, în localitatea Frumosu, un bărbat de 37 de ani a fost prins după ce a forţat două uşi de acces într-un magazin mixt și a luat mai multe sticle cu băuturi alcoolice și suma de 72 lei, valoarea totală a bunurilor furate fiind de 300 lei.

Într-un alt caz, polițiștii din Șcheia au identificat două persoane, o mamă și un fiu, care transportau cu o căruță lemne pentru foc, pe raza localității. Ce doi au declarat că au sustras lemnele de pe strada Cascadei din localitate. Lemnul a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Pătrăuți.

Tot în aceeași zi, polițiștii suceveni au reuşit să prevină o faptă de furt prin prinderea în flagrant a unui bărbat de 29 ani, din comuna Cornu Luncii. El a încearcat să pătrundă într-o clădire amplasată pe strada Avram Iancu, din Municipiul Suceava, prin spargerea geamului de la uşa de acces şi forţarea acesteia. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de furt calificat.

Întrucât în perioada imediat următoare se preconizează o creştere a numărului de persoane ce se vor deplasa în zona centrelor comerciale pentru cumpărături precum şi o sporire a valorilor monetare ce urmează a fi utilizate pentru tranzacţii financiare şi achiziţii de bunuri, polițiștii au stabilit itinerarii de patrulare suplimentare în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.