Politia Suceava: Soferii sunt obligati sa faciliteze interventia utilajelor de deszapezire


Intră acum și în grupul de

Poliţia Suceava a atenţionat şoferii că în perioada următoare, pe fondul avertizării meteo de cod galben de ninsori şi viscol se impune ca aceştia să fie pregătiţi să circule în astfel de condiţii, dar şi că sunt obligaţi să faciliteze intervenţia utilajelor de deszăpezire.

Astfel, Poliţia Judeţeană Suceava atrage atenţia printr-un comunicat de presă că în perioada următoare prezenţa autovehiculelor de intervenţii, ale administratorilor de drumuri, care vor efectua lucrări de îndepărtare a zăpezii de pe partea carosabilă, va fi obişnuită.

trotuar iarna, zapada

„Facilitarea intervenţiei acestor autovehicule/utilaje este absolut obligatorie pentru toţi conducătorii auto. Astfel este necesară păstrarea unei distanţe apreciabile faţă de acestea pentru a evita avarierea mijloacelor auto, spargerea parbrizelor sau alte incidente şi pentru a le permite efectuarea manevrelor impuse de specificul intervenţiei”, se arată în comunicat.

În oraşe este necesar ca alegerea locurilor de oprire a autovehiculele să se efectueze fără a afecta fluiditatea circulaţiei, pentru a facilita curăţirea zăpezii de pe carosabil şi, de ce nu, pentru a evita avarierea acestora de alte autovehicule în derapaj etc.

Poliţiştii reamintesc cetăţenilor faptul că, circulaţia rutieră, în sezonul rece, reprezintă o încercare şi pentru cei mai experimentaţi conducători de autovehicule, sens în care  se impun o serie de măsuri preventive ce vizează:

–           echiparea corespunzătoare a autovehiculului cu cauciucuri de iarnă şi mijloace antiderapante;

–           verificarea stării tehnice a mijloacelor auto prin asigurarea soluţiei de antigel şi a uleiurilor de iarnă pentru motor, transmisie, direcţie, funcţionarea corespunzătoare a instalaţiei de climatizare  şi verificarea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare;

–           adaptarea vitezei la condiţii de drum, ceaţa, poleiul, carosabilul umed şi mâzga reprezentând factori determinanţi în producerea unor evenimente rutiere. Astfel, evitarea manevrelor bruşte, atât la frânare cât şi la efectuarea virajelor, adoptarea unei conduite preventive şi anticiparea eventualelor pericole, constituie factori importanţi pentru siguranţa  participanţilor la traficul rutier.

 circualtie zapada viscol (8)

Nu în ultimul rând, poliţiştii atrag atenţia pietonilor asupra modului în care traversează drumurile publice, dar şi asupra faptului că pe căile de comunicaţii care nu sunt prevăzute cu trotuare sau poteci laterale, trebuie să circule numai pe partea stângă a drumului şi cât mai departe de suprafaţa de rulare.

 


Intră acum și în grupul de