Urmarire ca in filme, la Brodina, pentru prinderea unui sofer vitezoman

Un șofer vitezoman care nu a oprit la semnalele agenților de circulație, a fost prins de polițiștii din Vicovu de Sus abia după o urmărire ca în filme, pe raza comunei Brodina.

politie urmarire

Potrivit IPJ Suceava, duminică, în jurul orei 13.21, polițiștii din Vicovu de Sus au încercat să-l oprească pe șoferul unei mașini cu număr de circulaţie provizoriu care circula cu viteză peste limita legală. Agenții au efectuat un semnal regulamentar de oprire, însă șoferul nu a oprit, motiv pentru care oamenii legii au trecut la  urmărirea vitezomanului.

Urmărirea s-a efectuat pe o distanţă de aproximativ 3-4 km, după care șoferul a intrat în curtea locuinţei unui localnic, a oprit autoturismul și a coborât, încercând să fugă de la faţa locului.

Cu toate acestea, polițiștii au reușit să identifice șoferul vitezoman, acesta fiind un tânăr de 19 ani, din comuna Brodina.

În urma cercetărilor, agenții au stabilit că numărul de circulaţie provizoriu al mașinii expirase din data de 27 ianuarie 2015.

Tânărul de 19 ani s-a ales cu dosar penal și cu o amendă de 390 de lei pentru neoprire la semnalul regulamentar şi pentru depăşirea vitezei maxime admise în localitate.